„Dacă Hristos n‑a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră” (1 Corinteni 15, 14)
1. Credința creștinilor în Învierea lui Hristos și învierea tuturor oamenilor la sfârșitul veacurilor a fost cea mai nouă și neobișnuită credință apărută în lumea antică.
Grecii antici credeau în nemurirea sufletului, dar nu credeau în învierea trupului, acesta fiind considerat o închisoare pentru suflet (cf. Fapte 17, 31). În mitologia greco‑romană, învierea era asociată cu primăvara, cu înverzirea sau înflorirea naturii vegetale.
În Vechiul Testament, evreii credeau în învierea morţilor, dar ca revenire a lor la viața biologică pământească obișnuită, fără o transformare a trupului înviat. Profeția lui Iezechiel, care se referă la învierea generală a morților, a fost adesea interpretată mai mult ca o reînnoire sau restaurare a vieții poporului evreu (cf. Iezechiel 37, 1‑14). De asemenea, Profetul Isaia (26, 19) și Psalmii 15, 10 şi 49, 1‑4 se referă la învierea din morţi. Însă cea mai clară profeție privind învierea morților se află în capitolul 12 al cărţii Prorocului Daniel: „Și mulți dintre cei care dorm în țărâna pământului se vor scula, unii la viață veșnică, iar alții spre ocară și rușine veşnică” (Daniel 12, 2). Totuşi, pentru a se evita influenţa unor mitologii ale popoarelor vecine asupra evreilor, în Vechiul Testament s‑a vorbit puțin despre înviere, încât în timpul activităţii mesianice a lui Iisus din Nazaret, în poporul evreu, fariseii credeau în învierea morţilor, dar saducheii nu credeau în înviere.1
2. Învierea lui Hristos nu este revenire la viața biologică trecătoare, ci desființare a morții și inaugurare a vieții cerești veșnice.
Printre multele vindecări minunate pe care le‑a săvârşit, Domnul Iisus Hristos a săvârşit şi trei învieri din morţi ale unor persoane tinere: fiica lui Iair, fiul văduvei din Nain și prietenul Său Lazăr din Betania. Dar toate aceste trei învieri din morți săvârşite de Iisus au fost reveniri la viața pământească limitată în timp sau trecătoare. Însă Învierea Domnului Iisus Hristos este total diferită de aceste trei învieri din morți, deoarece, prin învierea Sa, El a inaugurat o altă viaţă: viaţa cerească veşnică. Fiind Dumnezeu‑Omul, Domnul Iisus Hristos a prezis sau a profețit de trei ori că El va fi răstignit, dar a treia zi va învia din morți (cf. Matei 16, 21; Marcu 8, 31; Luca 9, 22; Ioan 2, 19‑22). De asemenea, în convorbirea Sa cu Marta, sora lui Lazăr, Domnul Iisus Hristos a explicat că învierea de obşte din ziua de apoi va fi săvârşită de El Însuşi, deoarece El dăruieşte oamenilor învierea și viața veșnică: „Eu sunt Învierea și Viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25). Iar mai înainte, într‑un alt context, Iisus a spus ucenicilor Săi: „Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 54). El poate face tot ceea ce a făgăduit, pentru că El este Fiul veşnic al lui Dumnezeu, Care S‑a făcut om, tocmai pentru a‑i mântui sau elibera pe oameni de păcat şi de moarte şi a le dărui viaţa cerească veşnică.
Sfântul Apostol Pavel, care se numea Saul din Tars, la început era prigonitorul creștinilor, dar după ce, în apropierea porților Damascului, L‑a întâlnit, într‑o lumină orbitoare, pe Iisus Cel înviat din ceruri (cf. Fapte 9, 3‑8), el a devenit creștin și cel mai mare mărturisitor al adevărului Învierii lui Hristos. Devenit Apostol pentru neamuri (popoare păgâne), Sfântul Pavel mărturiseşte că „Hristos, înviat din morți, nu mai moare. Moartea nu mai are stăpânire asupra Lui” (Romani 6, 9), că „Învierea lui Hristos este începătură (arvună, n.n.) a învierii celor adormiți” (1 Corinteni 15, 20) şi că, „precum în Adam toţi (oamenii) mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia” (1 Corinteni 15, 22). De asemenea, Sfântul Apostol Pavel afirmă că învierea morților este un dar al iubirii milostive a lui Hristos, precum și un act de dreptate divină, „pentru că noi toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce‑a făcut prin trup, ori bine, ori rău” (2 Corinteni 5, 10). În acest sens, Sfântul Apostol Pavel precizează că trupurile morţilor înviați vor păstra identitatea persoanei, dar materia lor opacă va fi transformată, trupurile celor înviaţi vor fi duhovnicești, nestricăcioase sau incoruptibile și nemuritoare (cf. 1 Corinteni 15, 42‑44 şi 50‑54).
Ca trăire în lumina adevărului Învierii lui Hristos şi ca pregătire pentru învierea de obşte, Sfântul Apostol Pavel spune creştinilor cărora li se adresează că viaţa creştină este comuniune cu Hristos, Cel răstignit și înviat, începând cu Sfânta Taină a Botezului: „Îngropați fiind împreună cu El (Hristos) prin botez, cu El ați și înviat prin credința în lucrarea lui Dumnezeu, Cel ce L‑a înviat pe El din morţi” (Coloseni 2, 12; 3, 1‑5; Romani 8, 11).
Desigur, şi ceilalţi Sfinţi Apostoli au predicat Evanghelia Învierii lui Hristos şi viața creștină ca fiind comuniune cu Hristos Cel răstignit şi înviat, prin credință, rugăciune, viața curată și fapte bune.
3. Sfinții Părinți și scriitorii bisericești din primele veacuri ale creştinismului au apărat adevărul Învierii lui Hristos și al Învierii de obște sau universale.
În primele veacuri ale Bisericii, sub influența filosofiei grecești antice și a altor curente de gândire, unii eretici, îndeosebi gnosticii, negau valoarea trupului uman şi respingeau credința în învierea trupului. Pe aceşti eretici i‑a combătut îndeosebi Sfântul Irineu, Episcop de Lyon (†202), în celebra sa carte Împotriva ereziilor, și scriitorul bisericesc latin Tertulian (†după 220), jurist și apologet, în cartea sa Învierea morților.
Sfântul Irineu de Lyon, subliniind demnitatea și valoarea trupului omenesc, ca parte constitutivă a omului creat de Dumnezeu, după chipul și asemănarea Lui (Facerea 1, 26‑27), spune că modelul după care a fost creat primul om (Adam) era Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Se va întrupa sau înomeni mai târziu, „la plinirea vremii”, pentru mântuirea oamenilor. „Dumnezeu - spune Sfântul Irineu - va fi slăvit în cel lucrat și modelat de El (în Adam, n.n.), când l‑a făcut conform și asemănător Fiului Său. Căci, prin mâinile Tatălui, adică prin Fiul și Duhul, omul, nu o parte din om, este făcut după chipul și asemănarea (lui Dumnezeu). […] Omul desăvârșit este amestecul și unirea sufletului, care a primit Duhul Tatălui, cu trupul modelat după chipul (lui Dumnezeu)”. 2
De asemenea, apologetul latin Tertulian i‑a combătut pe gnosticii timpului său, la începutul secolului al III‑lea: Marcion, Apellès și Valentin. El a arătat că trupurile celor înviați sunt unite cu sufletele persoanelor care au trăit pe pământ, dar sunt trupuri transfigurate și nemuritoare. Tertulian mai subliniază că învierea trupurilor este un act al dreptății divine care menține identitatea persoanei umane integrale, adică suflet și trup3.
În concluzie, credința și teologia Bisericii universale din primele veacuri, privind învierea de obște sau universală, inaugurată de Învierea lui Hristos (cf. 1 Corinteni 15, 20), este exprimată în ultimul articol al Crezului ortodox: „Aștept învierea morţilor și viața veacului ce va să fie”.4
De‑a lungul secolelor, cu credință, speranță și iubire, Biserica Sfinţilor Apostoli şi a Sfinţilor Părinţi a vestit adevărul Învierii lui Hristos și a mărturisit nădejdea învierii tuturor oamenilor. Cum? Prin predică și cateheză, imnografie și iconografie liturgică, dar mai ales printr‑o perioadă de șapte săptămâni de post și rugăciune, pocăință și împărtășire euharistică mai deasă, ca pregătire pentru cea mai mare sărbătoare a Bisericii, sărbătoarea Învierii Domnului Hristos sau Sfintele Paști. Această „Sărbătoare a Sărbătorilor” luminează și orientează întreaga viață a Bisericii spre învierea de obște și spre fericirea eternă a îngerilor și a oamenilor din împărăția iubirii veșnice a Preasfintei Treimi. De aceea, în cântările Sfintelor Paști, Domnul Hristos Cel înviat este numit „Bucuria cea veșnică”. Ne rugăm Lui să ne dăruiască tuturor bucurie și pace, sănătate și mântuire!
Hristos a înviat!
Adevărat a înviat!
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
1 Cf. art. „Înviere”, în Dicţionar biblic, Oradea, 1995, pp. 704‑705.
2 Contre les hérésies, V, 6, 1, Sources chrétiennes, no 153, Édition du Cerf, 2013, p. 73.
3 La résurrection des morts, cap. 54, DDB, Paris, 19, pp. 134‑135.
4 Articol compus de către al II‑lea Sinod Ecumenic de la Constantinopol din anul 381.
