Lumină în noaptea sfântă de la Betleem

Noaptea sfântă a Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos este noaptea care a schimbat cursul istoriei omenirii. Mai precis, noaptea în care s-a schimbat istoria umanității.

Este noaptea în care Dumnezeu a intrat în lumea oamenilor în mod tainic, mai presus de înțelegerea și de pătrunderea minții omenești, prin nașterea după trup a Fiului lui Dumnezeu, prin întruparea Cuvântului veșnic al Tatălui, prin înomenirea Celui născut din veci din Tatăl ceresc, fără de maică, născut la plinirea vremii din Maica și Fecioara, fără de tată, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Fecioarei, Dumnezeu și Omul, Iisus Hristos, Logosul întrupat, înomenit, Domnul și Mântuitorul.

Dacă până în noaptea sfântă de la Betleem de acum peste două mii de ani, omenirea era în întuneric și sub stăpânirea morții, cuprinsă de temeri, bântuită de spaime și dominată de frică, amenințată de suferință și de chinul veșnic, prin venirea în lume și înomenirea Cuvântului lui Dumnezeu, istoria omului avea să se schimbe, în noaptea umanității ivindu-se lumina speranței, lumină divină necreată strălucind puternic, dar discret, în Cel ce S-a întrupat, în toate făcându-Se asemenea nouă, afară de păcat. (…)

Tainele mari și înfricoșate gătite nouă spre mântuire s-au arătat atunci, demult, în Țara Sfântă, în noaptea nașterii după trup a Domnului, dar și mai înainte cu nouă luni, la Nazaret, în Galileea, când îngerul Domnului, Arhanghelul Gavriil, a fost trimis să binevestească Fecioarei Maria că va naște Fiu, pe Fiul Celui Preaînalt, moștenitorul tronului împăratului David, potrivit capitolului întâi al Evangheliei după Sfântul Evanghelist Luca. Atunci, la Nazaret, Îngerul s-a plecat înaintea Fecioarei Maria, care, la Betleem, avea să-L dăruiască lumii pe Cel născut fără ispită bărbătească, Fiul Fecioarei, care devine Născătoarea de Dumnezeu, rămânând Pururea Fecioara, taină oamenilor și mirare îngerilor, căci printr-însa „S-a arătat oamenilor Cuvântul întrupat”, împlinindu-se profeția însăși a Fecioarei: „de acum mă vor ferici toate neamurile” (Luca 1, 48).

Plecăciunea îngerească înaintea Fecioarei din Nazaret nu a fost un gest izolat față de „Cea mai cinstită decât heruvimii și mai preamărită, fără de asemănare, decât serafimii”, cum nu a fost singura arătare de îngeri, anghelofanie, la vremea nașterii după trup a Domnului. Îngerul se arată și lui Iosif, logodnicul Fecioarei și tatăl adoptiv al Domnului nostru Iisus Hristos, în vis, vestindu-i că logodnica sa, Maria, va naște Fiu, „că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt” (Matei 1, 20), pentru că, de fapt, logodnica sa este Fecioara despre care a profețit Isaia că „va avea în pântece și va naște Fiu și vor chema numele Lui: Emanuel, care se tâlcuiește: Cu noi este Dumnezeu” (Matei 1, 23, după Isaia 7, 14). Împlinirea proorociei lui Isaia a fost vestită prin arătarea îngerului, Fecioarei aievea, lui Iosif în vis. Iar nașterea de la Betleem avea să fie însoțită, de asemenea, de anghelofanie, când îngerul Domnului a stat lângă păstorii de pe câmp, ce-și străjuiau turmele (Luca 2, 8): „îngerul Domnului a stat lângă ei și slava Domnului a strălucit împrejurul lor, și ei s-au înfricoșat cu frică mare” (Luca 2, 9). Și îngerul le-a vorbit și a binevestit păstorilor nașterea Mântuitorului (Luca 2, 10-12).

Dar ceea ce este mai spectaculos în noaptea aceea sfântă de la Betleem, când îngerul s-a arătat și a binevestit păstorilor, conform Sfintei Evanghelii după Luca (din același capitol al doilea, versetele 13-14), este arătarea unei cohorte de îngeri înălțând imn de laudă și preamărire lui Dumnezeu: „și deodată s-a văzut, împreună cu îngerul, mulțime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu și zicând: slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”. Mul­țimea de armie din cer, splendida priveliște a milițiilor celeste în stare de laudă, în strălucire și înălțând slavă lui Dumnezeu, în apropierea păstorilor, în vecinătatea ieslei în care era așezat Pruncul nou-născut, Fiul veșnic al lui Dumnezeu-Tatăl și Fiul Născătoarei de Dumnezeu, cohortele angelice slujitoare și preamăritoare ale Celui Preaînalt, arătându-se, descoperindu-se păstorilor uimiți, impresionează nu doar pe martorii oculari ai evenimentelor, ci și pe toți cei ce, duhovnicește, se apropie de frumusețea celor ce s-au petrecut, o frumusețe înfricoșătoare, de taină, cutremurătoare, solemnă și maiestuoasă (…).

Chemare la veghe şi rugăciune

În istoria Bisericii și a mântuirii, în toate locurile și în toate timpurile, în toate împrejurările, pe timp de pace și în vreme de amară prigonire a creștinilor, peste tot și întotdeauna, dimpreună cu tot clerul și poporul lui Dumnezeu din Biserica de pe pământ, Biserica luptătoare, s-a aflat, este și va fi mulțime mare și multă, fără număr, în comuniune de rugăciune și de dragoste sfântă, de credință și întru nădejdea mântuirii și a dobândirii vieții veșnice și de către noi, cei de acum de pe pământ, mulțime nenumărată de oaste cerească, soborul cel mare și proslăvit de Dumnezeu al Sfinților, Prietenii Mielului, din Biserica cea din ceruri, Biserica triumfătoare. Deci, nu suntem singuri, aici, pe pământ, la nici o sărbătoare. Împreună cu noi sunt, și acum, Sfinții din ceruri, din toate cetele, îngerii, profeții, drepții, apostolii și cei întocmai cu ei, luminătorii neamurilor, binecre­dincioșii împărați, martirii și martirele, mărturisitorii, marii dascăli ai lumii și ierarhi, cuvioșii și cuvioasele, doctorii fără de arginți, sfinții pe care îi cunoaștem și îi chemăm în ajutor și sfinții pe care Dumnezeu nu i-a descoperit încă. Sfinții îngeri, heruvimii, serafimii și tronurile, stăpânirile, domniile și puterile, începătoriile, arhanghelii și îngerii, precum și sfinții dintre oameni, părinți, patriarhi, prooroci, evanghelisitori, mărturisitori și pustnici, toți drepții care s-au săvârșit sunt și acum împreună cu noi. (…)

Hristos Iisus Domnul și Mântuitorul, Dumnezeu-Omul, Fiul și Cuvântul veșnic al Tatălui, înomenit, la plinirea vremii, din Fecioara și Născătoarea de Dumnezeu, Domnul păcii și Împăratul cerului și al pământului, Arhiereul sufletelor noastre, Doctorul sufletelor și trupurilor noastre, Mirele Bisericii, Cel ce S-a născut la Betleem, a murit și a înviat la Ierusalim și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta lui Dumnezeu-Tatăl în slavă, a lăsat Bisericii Sale, pe pământ, putere mare în Duhul Sfânt, puterea de a călca peste șerpi și peste scorpii, peste șerpii spirituali și viperele cele rele, duhurile necurate, puterea tămăduitoare și vindecătoare, prin harul lui Dumnezeu, prin slava Domnului necreată, prin sfânta rugăciune, pentru pace și bunăvoire între oameni pe pământ, pentru unitate și dragoste, pentru liniște și mângâiere duhovnicească. Arma cea mai de temut a Bisericii, imbatabilă, este „sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu” (Efeseni 6, 17), rugăciunea inimii, rugăciunea de toată vremea, puterea invocării numelui Domnului, rugăciunea numelui Domnului, făcută cu mintea, în inimă: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!” Doar prin rugăciune, rugăciunea tuturor împreună, dimpreună cu sfinții din ceruri, putem păzi „unitatea Duhului, întru legătura păcii” (Efeseni 4, 3).

Într-o lume în derivă, răspunsul Bisericii, Cetatea Sfântă și inexpugnabilă a lui Dumnezeu, este pacea și unitatea, echilibrul și măsura, stabilitatea și statornicia, buna stare duhovnicească, limanul și garantul mântuirii, bunătatea și iertarea, mângâierea, în sensul consolării și vindecarea, speranța și nemurirea. Într-o lume grav bolnavă sufletește, singurul spital duhovnicesc este și rămâne Biserica, prin remediile și terapiile spirituale specifice, prin lucrarea neobosită a harului iubirii lui Dumnezeu peste toți oamenii care nu și-au pierdut credința, peste cei mulți și neputincioși, a căror speranță o menține vie nemărginita milă divină. De aceea noi, creștinii, suntem chemați la trezvie și veghe multă, rugăciune insistentă și milostenie cât mai intensă, pentru a rămâne în comuniunea de dragoste a Preasfintei Treimi, pentru a ne mântui și a trage pe cât mai mulți împreună cu noi, spre Împărăția ce nu va avea sfârșit. Împărăția păcii și a iubirii, a sfințeniei și a dreptății lui Dumnezeu, a splendorii netrecătoare și a luminii neînserate, în ziua a opta, Ziua Învierii tuturor, al cărei început a fost pus atunci, acum peste două mii de ani, acolo, în Iudeea, la Betleem, în noaptea în care Dumnezeu a schimbat cursul istoriei omenirii, în noaptea în care S-a născut Domnul Hristos Iisus, Căruia I se cuvine toată mărirea, cinstea și închinarea, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, Treimea cea de o ființă și nedespărțită. Amin. La mulți, binecuvântați, fericiți și liniștiți ani!