Mănăstirea Putna - 550 de ani înălţaţi la cer şi dăruiţi Preasfintei Treimi

În ziua a treia din luna septembrie a anului 1469, a fost sfinţită Mănăstirea Putna, prima ctitorie a slăvitului Voievod Ştefan cel Mare.

Deci, în anul acesta (2019) se împlinesc 550 de ani de existenţă a acestui măreţ așezământ de cult şi de cultură românească. 550 de ani de rugăciune şi de veghe, de osteneală şi de sfinţire a vieţii monahilor şi a credincioşilor pelerini, de luminare a celor vii şi de pomenire a celor adormiţi în Domnul!

Îmbinând cultul şi cultura, această mănăstire a avut, de-a lungul timpului, şcoli de miniaturişti, de caligrafi şi de pictori renumiţi.

În 550 de ani de existenţă, Mănăstirea Putna a cunoscut vremuri de bucurie şi vremuri de suferinţă. Din porunca Sfântului Voievod, mănăstirea a fost pictată în interior şi în exterior. De asemenea, ea a primit din partea ctitorului danii şi moşii pentru a dăinui peste timp, mai ales după trecerea ctitorului la viaţa veşnică, fapt care s-a petrecut în ziua de 2 iulie 1504. De atunci, mormântul domnitorului din biserică devine loc de pioasă cinstire a sa şi simbol al unităţii de credinţă şi de neam.

Mai târziu, însă, mănăstirea suferă multe pagube din cauza cutremurelor şi a năvălirii turcilor şi tătarilor, care au jefuit-o ori au incendiat-o. Din cauza aceasta, între anii 1653 şi 1662, biserica mănăstirii este rezidită din temelii de către domnitorii Moldovei Vasile Lupu, Gheorghe Ştefan şi Istrate Dabija. Apoi, în 1691, ostaşii regelui polon Ioan Sobieski incendiază şi jefuiesc mănăstirea. În secolul următor, după luptele dintre ruşi, turci şi tătari desfăşurate pe teritoriul Moldovei, ruşii jefuiesc mănăstirea.

Însă, între anii 1756 şi1760, prin grija Mitropolitului Iacob Putneanul, se desfăşoară ample lucrări de restaurare a mănăstirii, la care au contribuit unii boieri din Moldova şi din Ţara Românească.

În anul 1775, nordul Moldovei intră în componenţa Imperiului Austriac şi va purta numele de Bucovina (Ţara Fagilor). Toate mănăstirile sunt închise, cu excepţia a trei mănăstiri: Putna, Suceviţa şi Dragomirna, iar numărul monahilor este redus la 25 pentru fiecare mănăstire. Moşiile mănăstirilor au fost reunite în Fondul Bisericesc al Bucovinei. Cu sprijinul acestui Fond Bisericesc, la Mănăstirea Putna se desfăşoară lucrări de reconstrucţie şi extindere între anii 1852-1856, iar în anul 1882 este construit actualul turn-clopotniţă.

În anul 1871, în zilele de 14-16 august, au avut loc la Mănăstirea Putna prima serbare a românilor din toate provinciile româneşti şi primul congres al studenţilor români, la care s-a discutat despre necesitatea unirii tuturor românilor. La serbarea organizată la Mănăstirea Putna de către Mihai Eminescu şi Ioan Slavici, au participat 3.000 de studenţi români. Mihai Eminescu a numit Mănăstirea Putna „Ierusalimul neamului românesc”, adică un loc sfânt care cheamă pe toţi românii la unitate de credinţă şi de neam.

În anii 1901-1902, Mănăstirea Putna a fost restaurată, iar în anul 1904 are loc aici comemorarea a 400 de ani de la trecerea la viaţa veşnică a Domnitorului Ştefan cel Mare.

În anul 1911, a fost amenajat aici primul muzeu având ca exponate odoare ale mănăstirii, iar în anul 1925, unele dintre aceste odoare au fost expuse la Paris, în cadrul unei Expoziţii de artă românească veche şi nouă. Câteva broderii de mare valoare din muzeul Mănăstirii Putna au fost expuse şi anul acesta, 2019, la Muzeul Luvru din Paris, în cadrul Expoziţiei „Broderii liturgice de tradiție bizantină din România”.

În pofida multor restricţii, în timpul comunismului, Mănăstirea Putna a fost pentru mulţi vizitatori o şcoală de evlavie creştină şi de patriotism românesc, prin înţelepciunea şi curajul unor părinţi monahi care erau ghizii mănăstirii.

Între anii 1982 şi 1988, în plin regim comunist, harnicul Mitropolit Teoctist al Moldovei şi Sucevei (viitorul Patriarh al României) a construit în incinta mănăstirii impunătoarea „Casă domnească” pe locul Casei ştefaniene, cu sprijinul financiar al Arhiepiscopiei Iaşilor şi al Mănăstirii Putna.

La doi ani şi jumătate după căderea regimului comunist, în ziua de 2 iulie 1992, a avut loc un eveniment de o solemnitate şi o bucurie deosebită, şi anume: proclamarea canonizării Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, înscris în rândul sfinţilor de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa sa de lucru din 19-20 iunie 1992.

Un moment asemănător a avut loc în ziua de 14 mai 2017, când a fost proclamată canonizarea Sfinţilor Putneni: Sfântul Ierarh Iacob Putneanul şi ucenicii săi: Cuvioşii Părinţi Sila, Paisie şi Natan, solemnitate organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen şi cu osârdia părintelui stareţ, arhimandritul Melchisedec Velnic.

Bogatele activităţi liturgice, culturale şi patriotice, organizate sistematic în ultimul timp de această sfântă mănăstire, ne arată că Mănăstirea Putna, ctitorie a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, domnitorul Moldovei, a fost, atât în vremuri bune, cât şi în vremuri grele, o candelă vie a unităţii de credinţă şi neam a poporului român.

Binecuvântează, Doamne, sufletele ctitorilor, binefăcătorilor, slujitorilor şi închinătorilor acestei mănăstiri, care s-au rugat aici de-a lungul veacurilor!

Binecuvântează, Doamne, cu pace şi bucurie, pe toţi cei prezenţi în aceste zile la Mănăstirea Putna, spre a prăznui împlinirea a 550 de ani de la sfinţirea acesteia; 550 de ani înălţaţi la cer şi dăruiţi Preasfintei Treimi ca ofrandă a credinţei şi iubirii poporului român purtător de Cruce şi de Înviere de-a lungul veacurilor!

Cu aleasă preţuire şi părinteşti binecuvântări,

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Mesaj transmis cu prilejul sărbătoririi a 550 de ani de la sfinţirea Mănăstirii Putna ­(3 septembrie 1469), duminică, 1 septembrie 2019.