În noaptea când S‑a născut Pruncul Iisus într‑o peșteră lângă Betleem, o ceată de îngeri cânta: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Cântarea aceasta ne arată că Naşterea Domnului Iisus Hristos uneşte cerul şi pământul, îngerii şi păstorii, slava lui Dumnezeu şi smerenia Copilului nevinovat, darurile scumpe ale magilor şi sărăcia Mamei‑Fecioare.
Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu ocazia Concertului tradiţional de colinde al Patriarhiei Române Răsăritul cel de Sus, organizat de Centrul de Presă BASILICA, la Palatul Patriarhiei, Aula
Colindele sfinte - daruri de Crăciun
"Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea,
încât pe Unicul Său Fiu L a dat,
ca oricine crede în El să nu piară,
ci să aibă viaţă veşnică".
(Ioan 3, 16)
Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos este mai întâi de toate sărbătoarea iubirii nesfârşite a lui Dumnezeu pentru lume. Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic S-a făcut Om pentru a dărui oamenilor mântuirea şi viaţa veşnică.
Iubirea dăruitoare a lui Dumnezeu faţă de noi, ne cheamă să răspundem şi noi prin iubire, prin dăruirea de sine către Dumnezeu şi către semeni.
Când Fiul lui Dumnezeu este dăruit de Tatăl pentru viaţa şi mântuirea lumii, El nu este dăruit ca un obiect, ci ca o Persoană liberă, smerită şi iubitoare, Care Se dăruieşte pe Sine Tatălui, prin ascultare smerită şi împlinire a voii Lui de-a mântui lumea. Se dăruieşte pe Sine oamenilor prin iubire milostivă şi smerită, pentru ca oamenii să devină fii ai lui Dumnezeu după har.
Toată viaţa lui Hristos pe pământ, de la Betleem până la Golgota, de la Botezul în Iordan până la Euharistia din Ierusalim, este o continuă dăruire de Sine, iubire vindecătoare de boli şi eliberatoare de demoni şi de păcate, iubire jertfelnică, iubire dătătoare de har şi de viaţă veşnică.
În lumina Naşterii Domnului ca dar al lui Dumnezeu-Tatăl şi ca dăruire de Sine către oameni, înţelegem că toată existenţa creată este dar al iubirii Creatorului, iar viaţa adevărată a omului este dăruire de sine în comuniune de iubire, pace şi bucurie.
Din acest motiv, Crăciunul este în mod deosebit Sărbătoarea darurilor, ca răspuns al oamenilor la iubirea lui Dumnezeu arătată în Hristos, dar şi ca manifestare deplină a omului creat după chipul lui Dumnezeu-Dăruitorul sau Milostivul.
Astfel, omul care nu dăruieşte nimic altora sau nu se dăruieşte pe sine prin comunicare şi comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii se dezumanizează şi sărăceşte spiritual. De ce? Pentru că a pierdut sensul vieţii ca dăruire de sine.
Egoismul este împuţinare şi moarte a vieţii spirituale a persoanei umane, iar dărnicia şi iubirea sunt împlinire şi sfinţire a vieţii omului. Adevărul acesta este concentrat în înţelepciunea populară a expresiei: "Dar din dar se face rai", adică viaţă şi fericire veşnică.
Hristos-Domnul S-a născut într-o călătorie a Maicii Sale la Betleem, arătând prin aceasta că Dumnezeu este călător în lume şi colindător la casa sufletului fiecărui om, ca să cheme pe oameni la Casa Tatălui ceresc, care aici, pe pământ, este Biserica, anticamera Împărăţiei cerurilor şi arvuna vieţii veşnice, după cum spune Sfântul Nicolae Cabasila.
Întrucât taina Naşterii Domnului Hristos ne descoperă pe iubitorul de oameni Dumnezeu ca fiind călător şi colindător în lume, creştinii ortodocşi români văd în colindătorii de Crăciun vestitori ai iubirii lui Dumnezeu pentru lume. Colindătorii închipuiesc tainic pe îngerii şi pe păstorii de la Betleem, dar şi pe Însuşi Hristos-Domnul Care ne aduce bucuria iubirii lui Dumnezeu pentru oameni şi aşteaptă ca şi noi să răspundem, cu bucurie şi iubire, la chemarea lui Dumnezeu.
Prin acordul armonios dintre cuvinte şi muzică, prin frumuseţea şi profunzimea învăţăturilor teologice, colindele sunt deodată daruri de Crăciun pentru semenii noştri şi ofrandă de mulţumire şi laudă adusă lui Dumnezeu-Dăruitorul.
Colindele au darul de a revigora în Biserica lui Hristos conştiinţa misionară, întrucât misiunea de a vesti iubirea lui Dumnezeu prin cuvânt şi faptă este o vocaţie a tuturor creştinilor.
Ca şi odinioară, Hristos vine astăzi la noi în multe forme, ca un colindător sau ca un pelerin necunoscut, prin chipurile smerite ale oamenilor fără adăpost, ale copiilor şi bătrânilor abandonaţi, ale săracilor şi bolnavilor, ale oamenilor singuri şi întristaţi, flămânzi şi neajutoraţi.
De aceea, mai ales acum, când în jurul nostru este multă suferinţă şi sărăcie, singurătate şi neajutorare, să aducem, prin cuvânt şi faptă, ajutor şi bucurie, încurajare şi speranţă, aşa cum ne învaţă Sfânta Evanghelie şi Sfânta Biserică.
Felicităm pe organizatorii concertului de colinde al Patriarhiei Române, intitulat Răsăritul cel de Sus, pe toţi colindătorii şi participanţii la acest eveniment devenit deja tradiţie, dorindu-le tuturor sărbători fericite cu sănătate şi bucurie!
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române