Moartea este doar o trecere spre veşnicie

Sărbătoarea Învierii Mântuitorului nostru a fost cu multă înţelepciune rânduită de sfânta noastră Biserică în acest anotimp al primăverii, reprezentând nu numai învierea noastră ca fii ai Dumnezeului Celui viu, ci şi a naturii înconjurătoare, care îşi pregăteşte şi ea veşmântul pentru Sfânta Înviere, prin ghioceii îmbobociţi ce ies de sub zăpada iernii, prin covorul verde al ierbii ce acoperă pământul, şi mai ales prin frumoasele flori, care, cu petalele lor albe asemenea zăpezii, vor să ne aducă aminte de hainele albe ale Mântuitorului, cu care a ieşit din mormânt, aşa cum e reprezentat în icoanele noastre. Sărbătoarea mai vrea însă să ne aducă aminte şi de hainele curate ale sufletului nostru spălate prin lacrimile sincere ale părerii de rău în Taina Spovedaniei şi înfrumuseţate în lumina Sfintei Cuminecături.

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,

Cu acest prilej doresc să ne oprim asupra tălmăcirii cuvintelor "cu moartea pe moarte călcând", din troparul Învierii. Cuvântul moarte, de cele mai multe ori, răsună trist în urechile noastre, aducând în cele dinlăuntru ale noastre sumbre simţăminte. Sigur, nici unul dintre noi nu am dori ca să murim, spre deosebire de Sfântul Apostol Pavel, pentru care "moartea era un câştig". Ce simţăminte va fi având el, de a ajuns la asemenea convingere, care pentru noi, cei de rând, este greu de înţeles!

Dacă am medita mai creştineşte şi mai adânc, despărţirea sufletului de trup nu este o moarte, o distrugere totală şi iremediabilă, ci doar o stare de provizorat, de trecere, de mari nădejdi viitoare şi nici într-un caz de cugetări negative, descurajatoare sau de deznădejde. Nu trebuie să uităm că şi trupul nostru este veşnic şi că şi el va învia. S-ar putea ca văzând trupul putrezind şi amestecat cu ţărâna pământului să ne îndoim de învierea lui. Să nu fie! Textele sfinte ne spun că şi "marea îşi va da morţii săi afară". Avem un pasaj foarte edificator în Proorocul Iezechiel, cap. 37, în privinţa învierii trupurilor, pe lângă acele trupuri înviate de Mântuitorul. Proorocul Iezechiel prezintă un câmp de oase goale, rămase risipite pe câmpie în urma unei bătălii. Dumnezeu îl întreabă pe prooroc: "Ce crezi, învia-vor oasele acestea?" Iar proorocul răspunde cu o oarecare îndoială: "Tu ştii aceasta". Dumnezeu, ca să-i risipească orice îndoială, îl face martor acestui eveniment zicând: "Voi face să intre în voi duh şi veţi învia". Şi mi-a zis: "Prooroceşte asupra oaselor acestora şi le spune, oase uscate ascultaţi cuvântul Domnului. Proorocit-am cum mi s-a mai poruncit. Şi când am proorocit s-a făcut un vuiet şi o mişcare şi oasele au început să se apropie fiecare os la încheietura sa şi am privit şi iată erau pe ele vine crescute şi carnea şi pielea le acoperea pe deasupra, iar duh nu era în ele. Atunci mi-a zis Domnul: Fiul omului, prooroceşte şi spune duhului: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Duhule, vino din cele patru vânturi şi suflă peste morţii aceştia şi vor învia. Deci am proorocit cum mi se poruncise şi a intrat în ei duhul şi au înviat şi mulţime multă de oameni s-a ridicat pe picioarele lor". Mai putem oare să ne îndoim de puterea lui Dumnezeu şi de învierea trupurilor noastre? Şi pe lângă toate acestea, avem şi trupuri neputrezite, atâtea sfinte moaşte ale sfinţilor Bisericii chiar până în zilele noastre, cum sunt acele ale Sfântului Iacob Românul, care pot fi văzute de oricine are ocazia fericită să viziteze Locurile Sfinte de la Ierusalim.

În această situaţie ne întrebăm: Mai putem spune acestei despărţiri a sufletului de trup "moarte"? Mai putem să ne îndoim de această înviere a trupurilor noastre? Deci moarte în înţelesul distrugerii totale nu există, pentru că şi trupurile şi sufletele noastre sunt veşnice. Trebuie să eliminăm din inimile noastre deznădejdea, tristeţea care uneori ne cuprind la auzirea cuvântului moarte. Aşa socotim că a înţeles şi Sfântul Apostol Pavel moartea "ca un câştig", ca o mare trecere, aşa să rămână şi în mintea şi inimile noastre.

Sfântul Evanghelist Ioan, arătând rostul venirii în lume a Mântuitorului, zice că "Eu am venit ca viaţă să aibă şi din belşug să aibă". Acesta ar fi adevăratul sens al vieţii, iar moartea sufletească - sensul autentic al morţii.

La aceasta s-a referit şi Sfântul Ioan Gură de Aur în Cuvântul său de la Paşti, atunci când zice: "Unde-ţi este moarte boldul tău? Unde-ţi este iadule biruinţa ta?"

Dreptmăritori creştini şi creştine,

Se cade aşadar să înţelegem că nu trebuie să ne mai temem de moartea fizică, ci să o considerăm ca o mare trecere în veşnicie, dar să ne temem de moartea sufletească şi mai ales de "veşnicia ei". Această temere să trezească în noi râvna sfântă ca prin înfrânare şi har dumnezeiesc să ne eliberăm de întunecimile ei.

Să avem mare nădejde în bunătatea şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu, în ajutorul Său, că de aceea a venit Mântuitorul la noi, ca să ne pregătească prin Învierea Sa marea noastră trecere. Nici unul să nu ne mai temem de moartea fizică, pentru că ne-a izbăvit pe noi Învierea Mântuitorului Hristos. Toţi să îndrăznim, nici unul să nu descurajăm, ca să intrăm la ospăţul Domnului nostru, luând aminte că "nici unul mustrat de cugetul său mai înainte de a se spovedi să nu cuteze cu nebăgare de seamă să se atingă de acest foc mistuitor", după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur în Cuvântul său din Joia Mare.

Cu acest îndemn de încurajare şi de nădejde în Hristos Cel înviat, precum şi cu nădejdea în darurile Bisericii lăsate nouă prin Sfintele Taine, Vă doresc din inimă învierea Dumneavoastră a tuturor din moartea sufletească, învierea neamului nostru şi învierea sufletească a întregii omeniri, ca să se risipească dintre noi, precum se risipeşte fumul, orice vrajbă, orice ură, orice dezbinare, orice răzbunare, spre binele nostru vremelnic şi veşnic şi spre lauda Tatălui şi a Fiului şi a Duhului Sfânt, Amin!

Al vostru de tot binele doritor şi către către Dumnezu totdeauna rugător,

† Nicolae

Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului