În noaptea când S‑a născut Pruncul Iisus într‑o peșteră lângă Betleem, o ceată de îngeri cânta: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Cântarea aceasta ne arată că Naşterea Domnului Iisus Hristos uneşte cerul şi pământul, îngerii şi păstorii, slava lui Dumnezeu şi smerenia Copilului nevinovat, darurile scumpe ale magilor şi sărăcia Mamei‑Fecioare.
Născătoarea de Dumnezeu, Fecioara – Izvor al darurilor şi al bucuriilor vieţii veşnice
„Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7, 14).
Fiecare sărbătoare este o taină cerească, fiecare praznic împărătesc ne aduce daruri duhovnicești, şi astfel simţim cum viaţa noastră iese din monotonie atunci când se întâlneşte cu viaţa lui Dumnezeu şi a sfinţilor. Ce daruri minunate primim în fiecare an! Suntem chemaţi, an de an, ca în Sfânta Biserică să ne împărtăşim cu Viaţa cea nouă a Împărăției lui Dumnezeu. Suntem invitaţi la Cina Împărăţiei cerurilor, unde Hristos, Pruncul Ceresc, ne dăruiește viaţa Sa, ne face contemporani cu evenimentele vieţii Sale şi ne hrăneşte cu Trupul şi Sângele Său. Existenţa noastră dobândeşte astfel un sens binecuvântat. Ştim şi simţim că pentru Dumnezeu trăim şi putem mărturisi că „în El trăim şi ne mişcăm şi suntem” (Fapte 17, 28).
Totul este plin de lumină în aceste zile de praznic. Aici, în lumea noastră de jos, încercăm să exprimăm simbolic ceea ce duhovniceşte primim participând prin Sfânta Liturghie la lumea de sus. Astăzi ne împodobim bisericile şi casele, astăzi ne arătăm iubirea făcându-ne daruri unii altora, iar prin colinde şi cântări ne exprimăm bucuria sfântă, exclamând împreună cu Sfântul Ioan Gură de Aur: „Taină străină şi minunată vedem! Îngerii cântă, Arhanghelii psalmodiază, Heruvimii înalţă imnuri, Serafimii proslăvesc. Toţi prăznuiesc văzând pe Dumnezeu pe pământ şi pe om în ceruri, pe Cel de sus, jos, din pricina tainei întrupării, pe cel de jos, sus, din pricina iubirii de oameni. Astăzi Betleemul calcă pe urmele cerului. În locul stelelor primeşte pe îngeri cântând, în locul soarelui face loc Soarelui dreptăţii. Nu ne întrebăm cum, căci unde vrea Dumnezeu se biruieşte rânduiala firii. A voit, a putut; S-a pogorât, a mântuit”.
Suntem legaţi prin trup de lumea aceasta pământească, dar putem participa la realităţile cereşti, căci „acum noi ne mişcăm nu prin vedere, ci prin credinţă”, după cum spune Sfântul Apostol Pavel (cf. II Cor. 5, 7). (…)
Astăzi, prin mila Domnului, gustăm iarăşi din bucuria raiului. Astăzi ştim că s-a făcut împăcarea noastră cu Dumnezeu prin acest semn minunat dăruit nouă: o Preacurată Fecioară a luat în pântece şi a născut pe Fiul lui Dumnezeu! De aici începe mântuirea noastră, dintr-un suflet feciorelnic, statornicit în Bine şi cu totul dăruit lui Dumnezeu, dintr-un vas ales al Duhului Sfânt, dintr-o comoară a darurilor, dintr-un pântece preacurat din care Ziditorul a toate S-a născut modelându-Și un trup conform cu demnitatea şi sfinţenia Lui. Dumnezeu este cu noi printr-o Maică Fecioară. Curăția și sfințenia ei au ajuns cu adevărat până la ceruri şi L-au atras spre noi pe Stăpânul a toate, Care a venit în lume pentru ridicarea neamului omenesc din osânda păcatului și a morții. Prin smerita sa ascultare, Fecioara Preacurată a primit în pântece de la Duhul Sfânt şi a dăruit lumii pe Pruncul Mântuitor, devenind Stăpână şi Doamnă, Împărăteasă a cerului și a pământului. „Toată slava fiicei Împăratului vine dinlăuntrul ei” (Ps. 44, 15), spune psalmistul, arătând că slava Maicii Preacurate este Fiul ei Cel preaiubit, Care S-a născut din fecioreştile ei sângiuiri mai presus de fire, lăsând fecioria ei nestricată. Maica Pruncului Mântuitor este Comoara de daruri cerești, prin care iubirea mântuitoare a Sfintei Treimi se revarsă peste întreaga lume. Cântarea bisericească preamărește acest mister astfel: „Fecioara, alabastrul cel înţelegător, poartă pe Hristos ca pe un Mir nedeşertat şi vine în peşteră, cu Duhul, să deşerte acest Mir ca să umple sufletele noastre de plăcuta lui mireasmă” (Cântarea a 9-a a canonului Înainte-prăznuirii, Mineiul lunii decembrie, Bucureşti, 1991).
Mir vărsat peste faţa întregii lumi sunt darurile Preacuratei Fecioare. Ea s-a dăruit cu totul lui Dumnezeu şi s-a umplut, astfel, de darurile Sfântului Duh, pe care le împarte tuturor celor care, cu dragoste, o preacinstesc. Maica Domnului a împlinit în ființa ei preacurată cele două forme de dăruire a femeii: fecioria şi maternitatea. Lui Dumnezeu s-a dăruit deplin prin feciorie şi a dobândit, ca rod al curăţiei şi al ascultării ei, darul de a fi Maica lui Dumnezeu, încăpând în pântecele ei pe Cel necuprins (Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, „Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă”, Craiova, 1986). Ea s-a împodobit cu virtuţi şi a împodobit, astfel, lumea întreagă cu toate darurile ei. Ea este măslinul roditor sădit în casa lui Dumnezeu (Ps. 51, 8), spune Sfântul Grigorie Palama, pomul Raiului răsădit lângă izvoarele apelor (Ps. 1, 3), care a adus rod potrivit la vremea lui, aducând în lume Darul cel mai de preţ, adică pe Izvorul tuturor darurilor, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Cu toţii suntem copleşiţi în această zi de sărbătoare de multele daruri pe care Dumnezeu le-a revărsat peste noi. Mântuirea noastră începe cu o Fecioară Preacurată plină de har şi de daruri, care doreşte să împărtășească aceste daruri cu noi. Orice dar însă presupune şi un răspuns din partea primitorului. Nobleţea dăruitorului te obligă la un răspuns pe măsură. Imnograful a exprimat poetic această tainică realitate a sărbătorii: „Ce vom aduce Ţie, Hristoase? Că Te-ai arătat pe pământ ca un om, pentru noi. Fiecare din făpturile cele zidite de Tine mulţumire aduce Ţie: îngerii cântarea, cerurile steaua, magii darurile, păstorii minunea, pământul peştera, pustiul ieslea, iar noi pe Maica Fecioara...” (Stihira la Vecernia praznicului Naşterii Domnului, Mineiul lunii decembrie). (…)
La Masă cu Mântuitorul
Noi toţi ne facem daruri unii altora de sărbători. Darurile noastre sunt, simbolic, semnele darurilor dumnezeieşti pe care le primim în aceste zile de praznic. Noi ştim că darurile lui Dumnezeu se dau şi se primesc în biserică, în locașul Său cel sfânt. La fiecare Sfântă Liturghie noi suntem în Casa lui Dumnezeu, suntem la Masă cu Mântuitorul, Care este înconjurat de toţi sfinţii. De-a dreapta Lui stă Maica Preacurată, cea plină de daruri. Este cina tainică, este Nunta Fiului de Împărat, care veşnic se desfăşoară în ceruri şi la care şi noi suntem chemaţi să participăm cu hainele sufletului curăţite de orice păcat. La acest ospăţ dumnezeiesc, ca odinioară în Cana Galileii, Maica lui Dumnezeu este de-a dreapta Fiului ei, Care acum este Însuşi Mirele Ce dăruieşte credincioșilor spre hrană Trupul şi Sângele Său jertfit. Acum, ca şi atunci, Maica Domnului mijlocește pentru noi pentru ca dragostea Fiului ei să se reverse peste întreaga lume. Iar nouă, ca şi atunci în Cana Galileii, atât ne cere: „Faceţi tot ce vă va spune El!”. Cuvântul ei plin de iubire şi de blândeţe ne mişcă pe toţi. Dragostea ei de Maică ne îndeamnă să păzim poruncile Fiului ei, să căutăm să nu supărăm pe Dumnezeu prin faptele vieţii noastre, să ne străduim să ne curăţim inimile cât mai des prin spovedanie, să ne ferim de patimile trupești, să omorâm, după îndemnul Apostolului, toate „mădularele noastre cele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima, pofta cea rea şi lăcomia, care este închinare la idoli…”, lepădând mânia, defăimarea, cuvintele de ruşine, „pentru care vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării…” (Col. 3, 5-8).
Dragostea negrăită pe care o are Dumnezeu pentru noi nu o putem simţi în inimile noastre dacă iubim păcatele acestei lumi: „pofta ochiului, pofta trupului şi trufia vieţii” (Iacob 4, 4). Este vremea să ne îndreptăm viața spre Dumnezeu și să-L rugăm cu credință, prin post şi prin pocăinţă sinceră, să nu-Și întoarcă faţa de la noi, ci să ne trimită mila Sa pentru a scăpa de toate cursele cele cumplite ale vrăjmașului. Mult ajutor aflăm dacă vom încerca, fiecare dintre noi, după putere, să participăm cât mai des la Sfânta Liturghie, aducând, ca ofrandă, prescură spre pomenire, atât pentru cei vii, cât şi pentru cei adormiţi.
Să păstrăm și să prețuim, cum se cuvine, cele trei Instituții fundamentale ale dăinuirii neamului românesc: Familia, Școala și Biserica. Să luptăm pentru păzirea curăţiei noastre sufleteşti, dar şi a copiilor noştri. Să le dăm celor mici hrana sufletească de care au nevoie, să veghem creşterea lor, să îi deprindem de mici cu paza sfintelor porunci, cu mersul la biserică, să ne străduim să îi scoatem cu ajutorul rugăciunii, al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Euharistii din toate cursele celui rău, oferindu-le, ca alternative la provocările modernismului, o viaţă cât mai aproape de Dumnezeu şi de natură, precum şi o viaţă de adevărată comuniune de iubire în familie. Doar aşa copiii noştri vor învăţa care sunt adevăratele valori şi virtuţile specifice ale credinței și ale neamului nostru.
Încheiem cuvântul nostru cu îndemnul Sfântului Grigorie Palama de a cinsti venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu: „Să păzim, aşadar, prin legăturile iubirii unitatea cu Dumnezeu şi întreolaltă ... Să lăsăm pământul, fiindcă nu mai suntem pământeşti, din pământ, ca primul om [Adam], ci ca al Doilea Om, Domnul, din cer. Sus să avem inimile la El! ... Să stăm în Sfânta Biserică arătându-ne fiecare pământul [inimii] sfânt prin virtute şi înclinarea neclintită spre Dumnezeu…”. Sărbători fericite! An Nou binecuvântat! Întru mulţi şi fericiţi ani!