Pelerinajul - prilej de rugăciune și comemorare a apărătorilor și mărturisitorilor credinței ortodoxe în timpul comunismului

Iubiți pelerini,

De fiecare dată când plecăm într-un pelerinaj pentru a ne închina în catedrale, mănăstiri sau biserici care adăpostesc adeseori sfinte moaște, ne rugăm stăruitor sfinților pentru a ne călăuzi drumul și încercăm să ne asemănăm cât mai mult acestora prin gândurile și faptele noastre bune.

Sfinții Bisericii au trăit cu multă răbdare suferințele vieții, dar și biruința asupra acestora prin chemarea în ajutor a iubirii milostive a Preasfintei Treimi.

Orice pelerinaj ne amintește că viața este un drum al crucii pentru fiecare dintre noi, deoarece fiecare creștin știe că trebuie să împlinească în viața sa faptele credinței, dar și să rabde cu speranță necazurile, ispitele și greutățile vieții sale.

Viața duhovnicească a creștinilor este susținută în mod direct de iubirea milostivă pe care Dumnezeu o arată omului. Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan mărturisește în acest sens: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16).

Iubiţi credincioși,

Alături de moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, și ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, aflate în Catedrala Patriarhală, ne bucurăm anul acesta și de prezența unui fragment din moaștele Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, pe care Preafericitul Părinte Kiril, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, l-a adus în București cu prilejul participării la celebrarea sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Născut în anul 1759 la Kursk, Sfântul Serafim de Sarov a intrat în viața monahală la Mănăstirea Sarov la vârsta de doar 19 ani. După o viață bineplăcută lui Dumnezeu în care a vindecat și a povățuit nenumărați pelerini veniți să-l vadă, Sfântul Serafim de Sarov a trecut la cele veșnice în data de 2 ianuarie 1833. El învață că rostul vieții creștine este dobândirea Duhului Sfânt, ca arvună a bucuriei și păcii din Împărăția lui Dumnezeu (cf. Romani 14, 17).

Rugăciunea, postul, privegherile, pelerinajele sunt mijloace prin care creștinul înaintează în cunoașterea și simțirea harului Duhului Sfânt, însă nu constituie un scop în sine. Ne rugăm pentru a primi în suflet iubirea față de Dumnezeu și de aproapele, postim pentru a ne curăți sufletește și trupește de toate faptele rele, priveghem pentru a respinge din mintea și inima noastră orice gând necurat; mergem spre a ne închina sfintelor moaște cu nădejdea că vom păși și noi pe calea sfinților din Împărăția cerurilor care se roagă pentru sănătatea și mântuirea oamenilor.

Dreptmăritori creștini,

Ne închinăm anul acesta și unui fragment din Lemnul Sfintei Cruci a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, adus de la Biserica Sfântul Vasile-Victoria din București. Ne închinăm cu evlavie Crucii Domnului Hristos, zicând: „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, și Sfântă Învierea Ta o lăudăm și o slăvim”.

Sfânta Cruce nu este doar o podoabă în Biserică, ci este semnul iubirii lui Hristos față de noi, oamenii, care ne ajută să purtăm crucea vieții noastre, crucea încercărilor, crucea ostenelilor, crucea dăruirii de sine pentru a-i ajuta pe semenii noștri, crucea părinților care își cresc copiii și îi educă în credință, crucea soțului și a soției care se ajută unul pe altul și împreună lucrează faptele credinței, crucea monahilor care se nevoiesc în post și rugăciune, în pocăință, în dorința de a-și sfinți viața, crucea celor care sunt bolnavi în spital sau acasă, crucea celor care sunt singuri, crucea celor care sunt orfani, crucea celor săraci și fără de adăpost și crucea celor neajutorați care primesc mângâiere doar de la Dumnezeu și de la sfinții Lui.

Prezența unui fragment al Lemnului Sfintei Cruci în aceste zile, pe Colina Bucuriei, ne invită să reflectăm și asupra suferințelor creștinilor care, de-a lungul secolelor, au mărturisit în viața lor credința în Hristos ca temei al spiritualității românești, adeseori cu prețul jertfirii propriei vieți.

Iubiți pelerini,

În acest an, în care îl comemorăm pe vrednicul de pomenire Justinian Marina, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și pe apărătorii și mărturisitorii Ortodoxiei în timpul regimului comunist, avem bucuria de a primi și vizitele frățești ale Întâistătătorilor și ierarhilor delegați ai Bisericilor Ortodoxe surori care s-au aflat în secolul XX sub dictatura comunistă: Patriarhia Moscovei și a întregii Rusii, Patriarhia Bulgariei, Patriarhia Georgiei, Biserica Ortodoxă a Poloniei, Biserica Ortodoxă a Albaniei, Biserica Ortodoxă din Ținuturile Cehe și din Slovacia. Aceste Biserici au trecut prin aceleași încercări dramatice în perioada comunistă ca și Biserica Ortodoxă Română.

Cunoscând tragedia altor Biserici Ortodoxe care s-au opus comunismului, Patriarhul Justinian a depus mari eforturi pentru a asigura existența instituției și lucrării Bisericii, pentru ca aceasta să slujească în continuare un popor creștin, dar oprimat de un regim ateu. Alături de Patriarhul Justinian, la loc de cinste se numără mulți ierarhi, profesori de teologie, studenți, monahi, intelectuali creștini, dar mai ales cei peste 2.000 de preoți ortodocși care au fost arestați și anchetați, aruncați în închisori, trimiși să lucreze la Canalul Dunăre - Marea Neagră, câțiva chiar deportați în Siberia, de cele mai multe ori pentru învinuiri total nefondate, dar considerați ca fiind periculoși pentru noul regim politic. Credința lor puternică și curajul de a-L mărturisi pe Hristos au făcut din Biserica Ortodoxă Română una dintre instituțiile majore ale rezistenței poporului român împotriva ateismului comunist.

Suferințele mărturisitorilor din temnițele comuniste - ierarhi, clerici și buni credincioși -, dăruirea de sine a vrednicului de pomenire Patriarh Justinian Marina și a clerului curajos constituie dovezi ale credinței și jertfelniciei poporului român pe care trebuie să le prețuim și să le păstrăm permanent în mintea și în inima noastră, spre a sluji lui Dumnezeu cu bucurie și smerenie în toate zilele vieții noastre, dar și pentru a transmite credința ortodoxă și valorile sfinte ale spiritualității românești generației prezente și viitoare.

Suferințele Bisericilor Ortodoxe surori în timpul comunismului au fost, de asemenea, foarte grele, adeseori inimaginabile, regimurile comuniste urmărind desființarea omului religios din statele Europei Centrale și de Est pe care le-au condus.

Participarea, în acest an, și a unor ierarhi ai Bisericilor Ortodoxe surori care au suferit în timpul comunismului are o valoare de simbol - aceea de a comemora în stare de comuniune eclesială pe ierarhii, clericii și creștinii ortodocși din diferitele Biserici Ortodoxe Autocefale din Europa Răsăriteană, care în timpul regimului comunist au mărturisit, adeseori cu prețul vieții, credința lor statornică în iubirea Preasfintei Treimi.

Ne rugăm Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bu­cureștilor, și Sfântului Cuvios Serafim de Sarov să înalțe către Dumnezeu rugăciunile lor pentru sănătatea și ajutorarea pelerinilor, a fraților noștri aflați în suferință sau nevoi și pentru pacea credincioșilor creștini ai Bisericilor Ortodoxe de pretutindeni.

În încheiere, vă mulțumim, iubiți pelerini, pentru participarea dumneavoastră la acest hram, pentru credința vie, răbdarea multă și bucuria sfântă pe care le arătați aici în aceste zile.

Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toți!

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Cuvânt către pelerinii veniţi la hramul Catedralei Patriarhale, sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucu­reştilor (24-29 octombrie 2017).