PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR HAR, BUCURIE ŞI PACE DE LA DOMNUL NOSTRU IISUS
Preot evlavios şi harnic al Bisericii lui Hristos - părintele Aurel Bărîcă (1944-2022)
Am aflat cu multă întristare de trecerea din această viaţă, în zorii zilei de vineri, 11 februarie 2022, a părintelui pensionar Aurel Bărîcă, fost preot paroh la Parohia „Buna Vestire”-Belu, Protoieria Sector IV Capitală.
Părintele Aurel Bărîcă s-a născut la praznicul Adormirii Maicii Domnului, 15 august 1944, în comuna Deagurile (astăzi, comuna Recea), județul Argeș, în familia dreptcredincioșilor Niculina și Alexandru, tatăl său fiind cadru medical, participant pe front, în cel de-al Doilea Război Mondial. Încă din copilărie a iubit Biserica, fiind atras de sfintele slujbe. După frecventarea şcolii primare și gimnaziale, a urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox din București (1961-1966), iar apoi studiile teologice superioare în cadrul Institutului Teologic de Grad Universitar din București (1966-1970), la finalul cărora a obținut titlul de licenţiat în teologie.
În anul 1967 s-a căsătorit cu domnișoara Vasilica-Gabriela, Dumnezeu binecuvântându-le familia cu trei copii: Dan-Alexandru, actualul preot paroh al Parohiei „Buna Vestire”-Belu, Emilian-Mircea, cadru militar, și Iuliana-Emanuela, economist și preoteasă.
În data de 22 noiembrie 1970 a fost hirotonit diacon, în Catedrala Patriarhală din București, de către vrednicul de pomenire Patriarh Justinian, iar în ziua de 26 noiembrie a aceluiași an a primit Taina Preoției, de la Arhiereul Pavel Șarpe, în biserica Mănăstirii Curtea de Argeș, fiind numit preot paroh la Parohia Stejarul din Protoieria Giurgiu Sud. Aici a realizat o intensă activitate pastoral-misionară, desfășurând lucrări de renovare și dotare a bisericii și a casei parohiale și începând procesul de repictare a sfântului lăcaș.
Începând cu anul 1975, a fost transferat la Parohia Daia, din cadrul aceluiași protopopiat giurgiuvean, unde a realizat mai multe lucrări ziditoare de suflet și administrativ-gospodărești. După cutremurul devastator din anul 1977, părintele Aurel Bărîcă s-a ocupat de restaurarea bisericii parohiale, aflată într-o stare avansată de degradare. A efectuat reparații capitale de zidărie, a înlocuit învelitoarea și a refăcut pictura murală a bisericii. De asemenea, a achiziționat un imobil bisericesc, pe care l-a amenajat și dotat cu toate cele necesare bunei funcționări a casei parohiale.
În perioada 1981-1984, vrednicul de pomenire Patriarh Iustin i-a acordat cele mai însemnate ranguri clericale, pentru vrednicie și activități deosebite: sachelar (1981), iconom (1983) și iconom-stavrofor (1984).
În perioada februarie 1978 - septembrie 1988 a deținut funcția de protopop al Protoieriei Giurgiu Sud, iar în intervalul octombrie 1988 - mai 1989 a fost consilier al Arhiepiscopiei Bucureștilor, în cadrul Sectorului tehnic.
Datorită experienței pastorale și administrative acumulate în cei optsprezece ani de slujire preoțească, părintele Aurel Bărîcă a fost transferat, în anul 1988, în postul de preot paroh la Parohia „Buna Vestire”-Belu din sectorul 4 al Capitalei, pe care a slujit-o cu multă râvnă și jertfelnicie până la momentul chemării sale în ceata slujitorilor din Ceruri. Prin stăruința părintelui Aurel Bărîcă, s-a construit și pictat capela cimitirului parohial, a fost edificată cancelaria și s-a reparat casa parohială, s-a consolidat clopotnița, iar între 2005 şi 2010 s-a refăcut pictura bisericii. În cei aproape 32 de ani de pastorație la această parohie, a îndeplinit ascultările de preot paroh (1988-2011), preot coslujitor (2011-2015) și preot pensionar îmbisericit (2015-2022), slujind împreună cu ceilalți părinți, printre care și fiul său, părintele Dan-Alexandru Bărîcă, actualul preot paroh.
În semn de prețuire și recunoaștere a vredniciei și ostenelilor sale, în data de 7 mai 2017, cu ocazia săvârșirii slujbei de resfințire a bisericii Parohiei „Buna Vestire”-Belu, i-am acordat părintelui Aurel Bărîcă Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus”, pentru a preţui activitatea sa deosebită.
În peste o jumătate de veac de slujire preoțească, părintele Aurel Bărîcă a fost un preot evlavios şi harnic al Bisericii lui Hristos. A fost apropiat de cei aflați în nevoi și suferințe, duhovnic înțelegător și ostenitor desăvârșit în slujba Domnului nostru Iisus Hristos și a aproapelui.
Viața sa este caracterizată de lucrarea bogată în slujirea Bisericii, mărturisită de copiii, colaboratorii și ucenicii săi. Luminoasa sa activitate poate inspira orice slujitor al lui Hristos în purtarea unei ținute demne, în iubirea de slujire a credincioșilor și în lucrarea ziditoare a faptelor bune.
În aceste momente de grea încercare pentru familia sa și pentru slujitorii și credincioșii Parohiei „Buna Vestire”-Belu, ne amintim cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: Eu sunt învierea și viața; Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi (Ioan 11, 25), rugându-L să aşeze sufletul slujitorului Său, Aurel preotul, în ceata drepților, în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părinteşti binecuvântări şi condoleanţe pentru familia îndoliată şi pentru toți cei îndurerați,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
*Mesaj transmis la slujba de înmormântare a părintelui Aurel Bărîcă, săvârșită în biserica Parohiei „Buna Vestire”-Belu, Protoieria Sector IV Capitală, duminică, 13 februarie 2022, ora 13:00.