În noaptea când S-a născut Pruncul Iisus într-o peșteră lângă Betleem, o ceată de îngeri cânta: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Cântarea aceasta ne arată că Naşterea Domnului Iisus Hristos uneşte cerul şi pământul, îngerii şi păstorii, slava lui Dumnezeu şi smerenia Copilului nevinovat, darurile scumpe ale magilor şi sărăcia Mamei-Fecioare.
Responsabilitate și solidaritate în vremuri de pandemie
Întrunirea Consiliului Național al Asociației Studenților Creştini Ortodocşi Români (ASCOR), organizată în contextul anului 2021, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An omagial al pastorației românilor din afara României, reprezintă un bun prilej pentru a continua și a intensifica proiectele duhovnicești, educaționale, culturale și social-filantropice, în contextul actual.
Traversăm o perioadă extrem de dificilă privind sănătatea și valoarea vieții, în care numeroși oameni sunt încercați de noua epidemie, o vreme în care este mare nevoie de rugăciune și de ajutorare frățească, de apropiere de Dumnezeu și de solidaritate practică. Acest răstimp ne cheamă să reflectăm mai mult și mai intens la importanța vieții și a sănătății omului, transformând suferința în speranță, iar izolarea în dorință de comuniune mai multă între oameni.
Starea de pandemie poate fi înțeleasă și ca un test sau o verificare a stării spirituale a oamenilor, mai ales a intensității iubirii lor față de Dumnezeu și față de semeni. În aceste vremuri, rugăciunea este izvor spiritual de pace și speranță, iar solidaritatea spirituală și materială cu cei aflați în suferință este izvor de curaj și bucurie. De aceea, este necesar să ne rugăm lui Dumnezeu pentru toate persoanele bolnave, dar și pentru medici și personalul sanitar, pentru voluntarii care îi ajută pe cei bolnavi și pe cei aflați în izolare, precum și pentru toți cei ce lucrează cu devotament pentru sănătatea și binele persoanelor afectate într-un fel sau altul de această pandemie.
În acest context, vă felicităm pentru organizarea campaniilor naționale de donare de sânge „Uniți pentru Viață”, în luna martie 2021, luna PRO VIAȚĂ, venind în întâmpinarea celor care au nevoie de ajutor. Toate activitățile în care sunteți implicați ne arată că frumusețea cea mai mare este bunătatea sufletului iubitor de Dumnezeu și de semeni, în familie, în biserică, în școală și în lumea întreagă. În această privință, Biserica noastră încurajează tinerii să devină mâinile iubirii lui Hristos pentru oameni, adică să inițieze proiecte și programe spirituale și sociale care să vină în întâmpinarea nevoilor concrete ale comunităților locale.
Se constată că mulți tineri voluntari primesc bucurie din bucuria pe care ei înșiși o aduc celor pe care îi ajută să înțeleagă sau să simtă că sunt iubiți pentru demnitatea lor de oameni, creați după chipul lui Dumnezeu și chemați la comuniunea de iubire cu El și cu semenii.
Tinerii sunt dornici să dea sens vieții lor prezente și viitoare, prin acumulare de cunoștințe noi și prin creativitate și să trăiască în comuniune de iubire - să iubească și să fie iubiți în familie și în societate. Astfel, ei reprezintă nu doar viitorul Bisericii și al societății, ci și prezentul lor dinamic și înnoitor. Prezența tinerilor în activitățile liturgice, sociale, culturale, misionare ale Bisericii confirmă adevărul că aceștia sunt binecuvântare pentru familie, Biserică și societate.
Vă îndemnăm să urmați în continuare cuvintele Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea” (Luca 6, 31), întrucât doar în comuniune de credință și de cooperare putem crește spiritual și activa social ca oameni liberi și responsabili.
Ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvânteze cu sănătate şi mult ajutor, dăruindu-vă tuturor bucuria comuniunii fraterne!
Cu părintești binecuvântări şi multă preţuire,
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
*Mesaj transmis la întrunirea Consiliului Național al Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR), Bucureşti, 3-4 aprilie 2021.