În noaptea când S‑a născut Pruncul Iisus într‑o peșteră lângă Betleem, o ceată de îngeri cânta: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14). Cântarea aceasta ne arată că Naşterea Domnului Iisus Hristos uneşte cerul şi pământul, îngerii şi păstorii, slava lui Dumnezeu şi smerenia Copilului nevinovat, darurile scumpe ale magilor şi sărăcia Mamei‑Fecioare.
Să ne rugăm pentru pace și unitate, în Biserică și în lume
„Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16).
Hristos a înviat! Ceea ce ne unește pe toți, în Duhul Sfânt, în aceste zile sfinte de sărbătoare, în chip vădit, dar și în celelalte zile ale vieții noastre pământești trecătoare, mai mult sau mai puțin evident, dar sigur și fără nici o îndoială, este sfânta și dreapta noastră credință, încălzită de focul dragostei duhovnicești, în Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu înomenit și în Sfânta Sa Înviere din morți, nădejdea și începutul propriei noastre învieri, chezășia mântuirii pe care o așteptăm și o râvnim cu toții, după inspiratul cuvânt al corifeului apostolilor, Sfântul Petru, Apostolul Domnului: „Pe El, fără să-L fi văzut, Îl iubiți; întru El, deși acum nu-L vedeți, voi credeți și vă bucurați cu bucurie negrăită și preamărită, dobândind răsplata credinței voastre, mântuirea sufletelor” (I Petru 1, 8).
Unitatea noastră dreaptă în credință se împlinește prin lucrarea Duhului Sfânt, Care ne ține pe toți în comuniunea dragostei, în Sfânta Biserică, Trupul tainic al Domnului, întru Care am fost și noi încorporați, prin Sfântul Botez, devenind celule, părticele vii ale aceluiași Organism viu ce Îl are ca și Cap pe Însuși Domnul și Mântuitorul, după plastica expresie a Apostolului neamurilor, Sfântul Pavel: „iar voi sunteți trupul lui Hristos și mădulare (fiecare) în parte” (I Corinteni 12, 27). Iar această unitate sfântă în Hristos, prin lucrarea Duhului lui Dumnezeu, suntem datori să o păzim și să o apărăm, dar și să o mărturisim înaintea lumii, mai ales către cei îndoielnici și nestatornici, către cei ce nu cred sau încă nu au primit Cuvântul lui Dumnezeu, împlinind noi, astfel, rugăciunea cea mare a Domnului, mai înainte de pătimirile Sale mântuitoare: „ca toți să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 17, 21). Și cum, oare, am putea să întoarcem spatele chemării și rugăciunii sfinte a Domnului, când El, Păstorul și Mielul, ne numește pe noi, toți discipolii Săi, din toate timpurile și din toate locurile, „lumina lumii”: „voi sunteți lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă” (Matei 5, 14). Mai mult, suntem trimiși să răspândim lumina credinței, prin fapte concrete, mărturisitoare ale dragostei creștinești: „așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 16). Pentru că așa se cuvine să se comporte ucenicii Domnului în lume, ca adevărați aleși ai Săi, una fiind și împreună lucrând pentru mântuire, în rugăciune și fapte bune neîncetat sârguindu-se, aducând neobosit mărturia comuniunii și a dragostei înaintea lumii întregi, pentru ca lumea să creadă și, astfel, să se întoarcă din căile pierzării la Dumnezeu, „Care voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină” (I Timotei 2, 4). Din păcate, nu toți aleg întoarcerea la Dumnezeu, ci preferă întunericul.
Înțelegem, așadar, că Domnul păcii și al iubirii dorește unitatea oamenilor, iar nu dezbinarea, separarea. Nu Dumnezeu ridică ziduri, bariere, frontiere între oameni, ci patimile și interesele egoiste, ideologiile străine de Împărăția cerurilor, incapacitatea de a înțelege că omul este mai mult decât trupul și lumea mai mult decât universul material (…) Cu atât mai importantă este unitatea noastră, iubiți dreptmăritori creștini, adevărată comoară de mult preț, duhovnicească, pe care avem datoria sfântă de a o apăra, tocmai pentru ca mesajul nostru creștin, de dragoste și unitate, să nu fie umbrit de porniri egoiste, de impulsuri centrifuge, de mișcări necontrolate și păgubitoare, izvorâte din incapacitatea de înțelegere și, nu de puține ori, rea voință, dar și, vai, răzbunare și frustrări de tot felul. Totuși, despre acestea, ca niște înțelepțiți de Duhul lui Dumnezeu, am avut știință, Marele Pavel prevenindu-ne, prin intermediul corintenilor, care odinioară treceau și ei prin ispite, „că trebuie să fie între voi și eresuri, ca să se învedereze între voi cei încercați” (I Corinteni 11, 19) (…)
Datori suntem să priveghem și să ne rugăm pentru unitatea noastră în Sfânta Ortodoxie și pentru solidaritatea creștină curată și dezinteresată, strângând rândurile, pentru a putea rezista ispitelor și încercărilor de tot felul, cu care se confruntă lumea noastră, societatea în care trăim și noi și în fața căreia se cade a da bună mărturie, cu grijă și cu pricepere, întrucât timpurile de acum se aseamănă cu cele în care Sfântul Apostol Pavel le scria efesenilor: „luați seama cu grijă cum umblați, nu ca niște neînțelepți, ci ca cei înțelepți, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt. Drept aceea, nu fiți fără de minte, ci înțelegeți care este voia Domnului” (Efeseni 5, 15-17). Pentru aceasta, avem nevoie să cerem de la „Dumnezeul răbdării și al mângâierii” să ne dăruiască darul de „a gândi la fel unii pentru alții, după Iisus Hristos, pentru ca toți laolaltă și cu o singură gură” să ne învrednicim a-L preamări „pe Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos” (Romani 15, 5-6), în unitate înțelegând desăvârșit care este voia sfântă a lui Dumnezeu în împrejurările concrete ale vieții și, mai cu seamă, la vreme de încercare (…)
Într-adevăr, unitatea este un dar dumnezeiesc de căpătâi, iar nouă, creștinilor, ne revine responsabilitatea, înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, de a păzi, de a păstra, de a apăra unitatea neamului omenesc, devotându-ne păzirii, păstrării și apărării unității Bisericii, aluatul cel bun al umanității chemată la răscumpărare, turma cea mică și prigonită a lui Hristos Împăratul și Domnul. Mică, dar glorioasă, acum în primejdii și prigoană, dar în Ziua Domnului, în slavă și cinste: „Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăția” (Luca 12, 32) (…) să ne aducem aminte mereu de cuvintele sfinte ale Cuvântului veșnic al Tatălui, Paștile nostru, Hristos Iisus Domnul, Care le atrăgea atenția învățăceilor Săi, și prin ei și nouă, celor de acum, „că cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele și cei mai mari ai lor le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie așa, ci care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru; și care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă. Că și Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți” (Marcu 10, 42-45).
O luptă spirituală
Responsabilitate uriașă ne incumbă celor ce ne numim cu numele lui Hristos Mântuitorul, pentru păzirea unității Bisericii și a bunei rânduieli moștenite de la înaintașii noștri în credință, „pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii” (I Corinteni 14, 33). O luptă spirituală pe care să o purtăm cu curaj duhovnicesc, fără teamă, știut fiind că „în iubire nu este frică, ci iubirea desăvârșită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârșit în iubire” (I Ioan 4, 18). Și cum am putea să ne temem, când „Dumnezeu Și-a ales pe cele nebune ale lumii ca să rușineze pe cei înțelepți; Dumnezeu Și-a ales pe cele slabe ale lumii ca să le rușineze pe cele tari; Dumnezeu Și-a ales pe cele de neam de jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt, ca nici un trup să nu se laude înaintea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1, 27-29). Deoarece noi, creștinii, suntem socotiți nebuni de lumea care nu crede, slabi și prigoniți de cei ce se cred tari și cu drept de viață și de moarte asupra aproapelui, de neam de jos, nebăgați în seamă, marginalizați, izgoniți din cetate la periferia lumii, stigmatizați de puternicii lumii păcatului, care ne-ar vrea nimiciți cu totul de pe fața pământului, dar altul este planul lui Dumnezeu pentru noi, cei „cumpărați cu preț” (I Corinteni 6, 20), și încă ce preț! Scump sângele Domnului nostru Iisus Hristos, vărsat pe Crucea de pe Golgota, spre iertarea păcatelor noastre.
Și pentru că și noi, păstorii de suflete, avem o și mai mare datorie de a veghea și priveghea la păstrarea unității Bisericii, vă îndemnăm să nu vă tulburați și să nu vă întristați, ci să „stați tari în credință”, noi fiind „împreună-lucrători ai bucuriei voastre” (II Corinteni 1, 24), urmând îndemnului Sfântului Apostol Pavel către fiul său duhovnicesc și ucenicul lui iubit Timotei: „luptă-te lupta cea bună a credinței, cucerește viața veșnică la care ai fost chemat și pentru care ai dat bună mărturie înaintea multor martori” (I Timotei 6, 12). Să ne rugăm, așadar, pentru pace și unitate, în Biserică și în lume, neuitând că Dumnezeu nu ridică ziduri, nici bariere, nici obstacole, între oameni, ci ne cheamă pe toți la bună înțelegere și înțeleaptă împreună viețuire. Să nu uităm cuvântul Păstorului și Mielului, Arhiereul veșnic Hristos, Mirele Bisericii și Învățătorul nostru: „am și alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Și pe acelea trebuie să le aduc, și vor auzi glasul Meu și va fi o turmă și un păstor” (Ioan 10, 16). Să nu ridicăm noi obstacole și ziduri între noi, bariere și frontiere, ci să rămânem credincioși civilizației căreia îi aparținem: a păcii și dialogului, iar nu a confruntărilor și urii, într-un gând fiind cu laureatul Premiului Nobel pentru Pace din anul 1952, pastorul Albert Schweitzer, teolog, muzician, filosof și medic: „În epoca noastră, în care violența, sub masca minciunii, ocupă, mai amenințătoare ca niciodată, tronul lumii, nu rămân mai puțin convins că adevărul, iubirea, spiritul pacifist, blândețea, bunătatea sunt puteri superioare oricărei puteri. Lor le va aparține lumea...”. Nu sunt acestea, adevărul, iubirea, spiritul pacifist, blândețea, bunătatea, valorile Evangheliei, emblema creștinilor, semnele noastre de identificare în orizontul nevăzut, în lumina bunătății lui Dumnezeu? Căruia Îi aparține și ultimul cuvânt. A Lui este lumea și biruința. A Domnului Hristos, biruitorul morții. Hristos Invincibilul! Hristos a înviat! „Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu și părtășia Sfântului Duh să fie cu voi cu toți!” (II Corinteni 13, 13)