Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Părintele Jean Lupu - un muzician talentat şi un misionar consacrat
Arhidiaconul Jean Lupu va sărbători în primăvara aceasta (7 martie) 80 de ani de viață și 60 de ani de activitate.
Este fondatorul, directorul și dirijorul Corului de copii și tineret „Symbol”, pe care l-a înființat ca asociație cu personalitate juridică încă din anul 1990. Cu acest cor a desfășurat, timp de aproape 30 de ani, o activitate de înaltă performanță artistică.
Jean Lupu s-a remarcat, încă de la început, prin valoarea, multitudinea și policromia preocupărilor sale, după cum urmează:
În domeniul didactic, a fost un excelent profesor de muzică, mai întâi la școlile din Slatina și apoi la Liceul Pedagogic din București (actualul Colegiu Național „Elena Cuza”) și, în paralel, ca inspector școlar de specialitate timp de 17 ani la Inspectoratul Școlar al Municipiului București până la pensionarea sa din anul 2000. În afara obligațiilor de la catedră, Jean Lupu a susţinut comunicări științifice la simpozioane, a scris sute de articole în presa de specialitate şi în cotidiene, a publicat patru culegeri de cântece, care însumează 725 de piese pentru copii, tineri și adulți și mai ales a publicat, prin concurs, cinci manuale școlare pentru clasele a IV-a, a VII-a, a VIII-a, a IX-a și a X-a. Cartea sa „Educarea auzului muzical dificil” este o carte de referință în toate marile biblioteci. Tot aici este de menționat „Dicționarul Universal de Muzică”, la care este coautor și coordonator. Că activitatea sa pe acest plan a fost de înaltă ținută stau mărturie cele două distincții de „Profesor Evidențiat” primite în anul 1975 la Slatina și în anul 1981 la București și „Diploma de Excelență” acordată de către Ministerul Educației Naționale după pensionarea sa, în anul 2006.
În domeniul artistic, deci în afara obligațiilor de serviciu, a dirijat corurile „Ciprian Porumbescu” și „Lirica” din Slatina, corul Liceului Pedagogic din București și, în paralel, Corul „Cantata” al Sectorului 6 Bucureşti, iar din anul 1990 a înființat și dirijat Corul „Symbol”, pe care l-a afiliat spiritual Patriarhiei Române, domnia sa fiind, din anul 1998, hirotonit diacon, în baza studiilor sale teologice, făcute înaintea studiilor laice. Menționăm că această afiliere spirituală nu implică şi un sprijin financiar permanent, ci doar unul ocazional, Corul „Symbol” autofinanțându-se prin activităţile sale.
Cu formațiile corale menţionate anterior, timp de 60 de ani a susținut mii de concerte (din 1978 și până azi, având în vedere nivelul înalt la care dirijează, Filarmonica „George Enescu” îl include în stagiunea sa cu câte două concerte anual), a organizat turnee și a participat la concursuri și festivaluri naționale și internaționale, aducând mulți lauri României. Cu aceste formații corale a înregistrat sute de piese în Cardex la Radio România, are șapte discuri de vinil, 10 casete audio, 13 CD-uri, trei duble CD-uri, precum și caseta video „Vocile îngerilor”, realizată de către Ministerul Culturii prin Editura Video, în 1993. Că și această latură a activității sale este de înaltă valoare stau mărturie premiile naționale și internaționale, precum și distincțiile oferite de către Ministerul Culturii, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Asociația Națională Corală din România şi Patriarhia Română. Această valoroasă activitate artistică l-a impus pe părintele Jean Lupu, încă din anul 2007, ca membru al Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România. Marele muzicolog Viorel Cosma i-a dedicat patru pagini în monumentala sa lucrare „Muzicieni din România”.
În domeniul componistic, a publicat 45 de cântece pentru copii, regrupate în cartea „Gâze și flori” și care acum se regăsesc înregistrate și animate pe YouTube de către Televiziunea Mora TV și publicate pe postul Tra, la, la.
În domeniul publicistic, are peste 300 de articole publicate în zeci de ziare și reviste centrale și locale, peste 100 de interviuri în cele mai răspândite ziare și reviste, precum şi la renumite posturi de radio, cum ar fi emisiunile: „Înțelepții cetății” și „Semnături celebre” la Radio România Actualități, „Destine și pasiuni” la Radio România Cultural, zeci de alte interviuri la Radio România Internațional, la Pro TV, la România de Mâine, la Radio TRINITAS și la TV TRINITAS etc.
Tot la acest capitol sunt de menționat cărțile sale: „Mărturisire - Viața ca un labirint”, „Cântând să ne bucurăm” și, în curs de apariție, „Borne pe cale”.
Având în vedere această bogată, diversă și valoroasă activitate, muzicianul Jean Lupu a fost declarat „Cetățean de onoare” al municipiului Slatina în anul 1993, al comunei sale natale Brâncoveni în anul 1998 și al județului Olt în anul 2010. În anul 2006, Consiliul Local Sector 6 al Capitalei l-a declarat „Omul Anului” pentru impresionanta sa activitate. Pentru aceleași considerente, Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist i-a acordat Crucea Patriarhală pentru mireni în anul 1995, Crucea Patriarhală pentru clerici și rangul de arhidiacon în anul 2000, iar Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a acordat Ordinul „Sfinţii Împărați Constantin și Elena” în anul 2010 și Ordinul „Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României” în anul 2015, iar în anul 2011, Episcopia Caransebeșului i-a conferit Ordinul „Episcop Elie Miron Cristea”.
Și la această vârstă, de octogenar, părintele Jean Lupu este model de dăruire de sine, abnegație, înțelepciune, echilibru şi punctualitate.
Pentru toate aceste calităţi şi activităţi, părintele arhidiacon Jean Lupu este decorat astăzi de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel cu cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române: Crucea Patriarhală pentru clerici, ediţie nouă.
Întru mulţi şi binecuvântaţi ani, părinte arhidiacon Jean Lupu!
* Text prelucrat de Cabinetul Patriarhal, după materialul oferit de doamna Luminiţa Guţanu-Stoian, dirijor secund al Corului „Symbol”, şi citit de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, cu prilejul acordării de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a Ordinului „Crucea Patriarhală” pentru clerici, ediţie nouă, părintelui arhidiacon Jean Lupu, miercuri, 22 ianuarie 2020.