Duminica dinaintea Nașterii Domnului (a Sfinților Părinți după trup ai Domnului) Matei 1, 1-25 Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe
Patriarhul României, la 12 ani de la întronizare
Catedrala Patriarhală s-a dovedit neîncăpătoare pentru mulțimea de ierarhi, preoți, monahi și laici veniți luni, 30 septembrie, să se roage în comuniune cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la împlinirea a 12 ani de patriarhat. La sărbătoarea Sfântului Ierarh Grigorie Luminătorul, Patriarhul României a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de ierarhi membri ai Sfântului Sinod. În continuare a fost oficiată o slujbă de Te Deum, după care în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei a avut loc un moment aniversar.
La sfintele slujbe săvârșite în Catedrala Patriarhală au participat membri ai Administrației Patriarhale și eparhiale, reprezentanţi ai autorităților centrale şi locale, personalităţi ale vieţii publice și culturale româneşti. Răspunsurile liturgice au fost oferite din cafasul catedralei de Grupul psaltic Tronos. La momentul chinonicului, psalții dirijați de arhid. Mihail Bucă au evocat prin cântare tradițională viața satului românesc și istoria poporului nostru.
Solemnitatea Sfintei Liturghii s-a prelungit cu săvârșirea unui Te Deum, ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra Bisericii Ortodoxe Române şi a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în cei 12 ani de rodnică slujire patriarhală.
Principalele realizări în cei 12 ani de patriarhat
În cuvântul aniversar rostit la final în numele ierarhilor membri ai Sfântului Sinod, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a amintit câteva dintre liniile directoare ale începutului misiunii Preafericitului Părinte Patriarh Daniel. „Întronizarea Preafericirii Voastre a fost un act de preamărire a lui Dumnezeu în Biserica Ortodoxă a poporului român și ne amintim cu recunoștință de promisiunea pe care ați făcut-o mai întâi de a păstra moștenirea luminoasă a înaintașilor Preafericirii Voastre în tronul de patriarh, a tuturor ierarhilor care v-au precedat, a slujitorilor, a cinului monahal și a poporului dreptcredincios. În același timp, ați înțeles că nu tot poporul poate să intre în locașurile de închinare, care, deși s-au înmulțit, sunt destul de puține pentru mulțimea solicitărilor duhovnicești ale poporului nostru. Și ați dorit atunci să prelungiți mesajul Evangheliei slavei lui Hristos către bisericile din sufletele credincioșilor din cătune, din patul de suferință, din spitale, de la locul de serviciu și chiar de pe stradă, conducând automobilul. Ați gândit că este necesară unitatea de mărturisire de la Altarul lui Hristos spre altarul fratelui, cum ne învață dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, care în plus ne spune că Biserica este spital, și niciodată tribunal”.
Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a subliniat și o seamă de roade concrete ale acestor 12 ani de păstorire patriarhală: dezvoltarea Centrului de Presă BASILICA (Radio TRINITAS, TRINITAS TV, „Ziarul Lumina“ și „Lumina de Duminică“, Agenția de știri BASILICA, Biroul de presă); adoptarea unui nou Statut și elaborarea unor regulamente noi ale Bisericii Ortodoxe Române; lupta pentru menținerea orei de religie în școlile de stat; promovarea activităților cu tineretul; canonizările de sfinți români; înființarea de noi eparhii și vizitele pastorale din diasporă; Catedrala Națională, sfințită în Anul Centenar. „Care sunt principalele împliniri, cu voia lui Dumnezeu, cu jertfelnica slujire și neodihna Preafericirii Voastre în mijlocul ierarhilor Sfântului Sinod, al clerului, al cinului monahal, al credincioșilor, al tinerilor și al tuturor românilor? În primul rând ați considerat prelungirea Casei lui Dumnezeu spre o casă atotcuprinzătoare, Centrul de Presă BASILICA, un mod de a prelungi eclesiologia, slujirea liturgică, slujirea educațională, slujirea culturală și slujirea social-filantropică la modul real. Ați împrumutat glasul Păstorului Hristos și ni l-ați dat mai departe nouă prin postul de radio TRINITAS, care stă sub undele iubirii Preasfintei Treimi. El este fără îndoială nu numai vocea speranței, ci vocea lui Hristos către toate sufletele care s-au unit mai mult în rugăciune, în credință, în fapte bune și în iubire de Dumnezeu și de aproapele prin Radio TRINITAS, inițiat în Moldova și adus pe Colina Bucuriei ca să vibreze în toate sufletele românilor. Icoana slujirii frumoase și armonioase de aici din catedrală și de pretutindeni se evidențiază prin imagine. Trăim într-o lume a imaginii. Televiziunea TRINITAS propune o imagine smerită, purificată, niciodată îndreptată de cineva împotriva altcuiva, și adunarea tuturor faptelor frumoase într-un buchet. Lumina autentică a cuvântului scris în perioada cuvântului fugitiv, lupta pentru cuvântul «lumină», scris din fapte bune, se numește cotidianul «Ziarul Lumina», unic în Ortodoxie, și care de astăzi culege toate faptele bune din toată România, de la creștini slujitori și români adunate și luminate și către creștini iarăși date. Biroul de presă, de asemenea, încearcă pe cât este cu putință să dea răspunsul blând al faptelor, împotriva unor tendințe de a folosi cuvântul împotriva fratelui. Centrul de Presă al Patriarhiei Române este o formă de reconciliere prin cuvânt și prin chemare duhovnicească a tuturor fraților de pe poziții diferite să vadă sufletul, realitatea, frățietatea și unitatea noastră în Biserică și în poporul român, un popor deschis către popoarele lumii. De asemenea, ați luptat ca nimeni altul în cadrul Administrației Patriarhale, în simfonie deosebită cu Ministerul Educației Naționale, pentru păstrarea cu orice chip a orei de religie, ca suflu real al Domnului Hristos, Învățătorul lumii, pentru creșterea echilibrată a copiilor. Ați promovat foarte mult activitățile tineretului, România devenind un centru al întâlnirilor internaționale ITO, binecuvântate și inspirate de Preafericirea Voastră, cea mai recentă desfășurându-se în cadrul Mitropoliei Olteniei”.
„Bucuria rodirii vine din osteneală”
La final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mulțumit Preabunului Dumnezeu pentru această zi binecuvântată, numeroșilor ierarhi prezenți, precum și Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian pentru coerența prezentării realizărilor din ultimii ani și a impactului lor asupra societății românești: „Este datoria noastră să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru toate, pentru că toată darea cea bună și tot darul vin de Sus, de la Părintele luminilor. I-am mulțumit lui Dumnezeu prin Sfânta Liturghie, prin Te Deum, dar Îi mulțumim pururea și prin rugăciunile care se săvârșesc de fiecare dată nu numai aici în catedrală, ci și în toate eparhiile. Mulțumim celor 38 de ierarhi care au fost astăzi prezenți aici și ne rugăm lui Dumnezeu să le dăruiască bucuria rodirii, singura bucurie adevărată în lumea aceasta, căci bucuria rodirii vine din osteneală. Să continuăm lucrările bune începute, pentru că numai împreună putem să păstrăm duhul comuniunii, Duhul Sfânt care ne transmite, ne împărtășește iubirea Preasfintei Treimi”.
Preafericirea Sa a ținut cu acest prilej să mulțumească pentru prezență domnului Victor Opaschi, secretar de stat în cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte, membrilor autorităților Statului și ai diferitelor instituții bisericești și sociale, colaboratorilor din Administrația Patriarhală și eparhială, clericilor și laicilor prezenți la eveniment.
Ca semn al aprecierii colective, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian i-a dăruit Preafericirii Sale o icoană cu chipul Maicii Domnului cu Pruncul Iisus și un buchet cu flori, despre cel din urmă Preafericitul Părinte Patriarh Daniel spunând că este „icoana tuturor celor adunați în biserică, florile credinței”.
În încheierea evenimentului festiv, doi copii i-au înmânat Preafericirii Sale buchete cu flori.
Moment aniversar în Sala „Europa Christiana”
În continuare, în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei, ierarhii membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, membrii Permanenței Consiliului Național Bisericesc și ai Permanenței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, protoiereii din cadrul eparhiei şi alţi invitaţi au audiat mesajele de felicitare adresate Preafericirii Sale la împlinirea a 12 ani de patriarhat, din partea reprezentanţilor instituţiilor statului.
Au transmis mesaje de felicitare Sergiu Nistor, consilier prezidenţial, care a citit mesajul domnului Klaus Werner Iohannis, Preşedintele României; Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor; Natalia Intotero, Ministrul pentru Românii de Pretutindeni; Victor Opaschi, Secretar de Stat pentru Culte; Florin Lixandru, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale; Mihnea Costoiu, Rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti şi membru al Comisiei pentru învăţământ a Senatului.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel le-a mulţumit tuturor celor care au transmis mesaje de felicitare, de încurajare şi de apreciere. La final, toţi invitaţii au primit din partea Patriarhului României volumul Preafericirii Sale, intitulat „Credinţa şi educaţia: principalele lumini ale vieţii”. „În acest volum sunt publicate toate luările de poziţie ale Bisericii Ortodoxe şi cultelor din România în privinţa orei de religie. Este o carte în care noi am adunat şi foarte multe idei exprimate cu prilejul începutului anului şcolar şi universitar şi cu prilejul întrunirilor internaţionale ale tinerilor ortodocşi. Exprimăm recunoştinţă sau mulţumire adusă lui Dumnezeu, dar şi oamenilor prin care Dumnezeu lucrează spre binele Bisericii şi spre binele societăţii româneşti. Numai împreună vom putea ajuta România şi poporul român pentru ca acesta să fie un popor demn, într-un context european şi într-un context universal. Uneori, sportivii noştri sunt semne încurajatoare şi desigur această apreciere trebuie să ne facă pe toţi mai dinamici, în înţelesul de a fi harnici, darnici şi înţelepţi. Ne rugăm Preasfintei Treimi să ne binecuvânteze şi să ne dăruiască sănătate şi mântuire, pace şi bucurie”, a spus Preafericirea Sa.
Din partea colaboratorilor din Administrația Patriarhală și din Consiliul eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Întâistătătorul Bisericii noastre a primit un coş cu flori.