Sfântul Ignatie (†107) a trăit pe vremea împăratului Traian (98-117) şi a fost ucenic al Sfântului Ioan Evanghelistul. A fost aşezat episcop în Antiohia Siriei, cetate unde ucenicii
Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne; Sf. Voievod Ştefan cel Mare; Sf. Ier. Iuvenalie, Patriarhul Ierusalimului
Astăzi pomenim mutarea din Nazaret a veşmântului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, petrecută în zilele dreptcredinciosului împărat Leon cel Mare (457-474). Veşmântul a fost adus de doi bărbaţi cinstiţi din Constantinopol, care au descoperit că acesta era ascuns în casa unei bătrâne văduve, şi a fost aşezat în biserica Vlaherne, hotărându-se prăznuirea acestui eveniment în ziua a doua a lunii iulie. Tot astăzi facem pomenirea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare al Moldovei († 1504). Dreptcredinciosul Voievod Ştefan s-a născut la Borzeşti din Voievodul Bogdan al II-lea şi doamna Oltea. A fost uns ca domnitor al Moldovei la 14 aprilie 1457 şi, încercat de numeroase suferinţe în tot cursul îndelungatei sale domnii, el şi-a păstrat nestrămutată nădejdea în Dumnezeu şi şi-a purtat cu jertfelnicie jugul vieţii. Ştefan, Dreptcredinciosul Voievod, a pus biruinţele sale nu pe seama iscusinţei minţii sale, ci, cu smerenie, pe seama voii şi puterii lui Dumnezeu. Măritul voievod a fost nu numai apărător, ci şi mărturisitor al credinţei creştine prin numărul mare de mănăstiri şi biserici zidite atât în Moldova, cât şi în Muntenia şi Transilvania. De la mutarea sa la Domnul până astăzi, mormântul său de la Mănăstirea Putna este străjuit de o candelă pururea aprinsă.