„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
1.000 de cărţi pentru copiii de la Şcoala din Schitu Stavnic
Prima etapă a campaniei „Poveştile copilăriei“, derulată de Şcoala „Varlaam Mitropolitul“ şi Grădiniţa „Buna Vestire“, a ajuns la final. Peste 1.000 de cărţi, strânse cu ajutorul partenerilor, ieşeni cu drag de lectură, elevi ai şcolii şi prichindei de la grădiniţă, au ajuns la Şcoala Primară din Schitu Stavnic - comuna Voineşti, judeţul Iaşi, demers mijlocit de părintele paroh Emilian Patriche de la Parohia ortodoxă „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din localitate.
Campania „Poveştile copilăriei“ a avut ca scop promovarea lecturii, ca formă de cunoaştere şi de susţinere a bibliotecilor şcolare din satele Iaşului. Ca formulă de organizare a fost aleasă colecta de carte, iar rezultatele au fost peste aşteptări, după cum ne-a mărturisit Simona Marinică, directorul Şcolarii Primare „Varlaam Mitropolitul“: „Ce poate fi mai frumos decât zâmbetul larg al unui copil oferit altui copil? Şi ce gest mai frumos decât darul ne poate apropia? Ne-am dorit să iniţiem o colectă de carte, fiindcă lectura este un mijloc de explorare foarte bun pentru cei mici. Ne bucurăm de primele rezultate şi le mulţumim partenerilor“.
Demersul iniţiat de şcoala din dealul Copoului a atras în scurt timp aprobarea ieşenilor, mulţi dintre ei transformându-se în ambasadori ai proiectului. Unul dintre ei a fost Cristina Cioată, un blogger sensibil şi atent la nevoile comunităţii: „După ce am scris pe blogul meu, mama a citit şi a donat zece cărţi din copilăria mea. M-a bucurat gestul“. Cărţile adunate în timpul campaniei au ajuns la cei peste 70 de copii ai Şcolii Primare din Schitu Stavnic, care i-au întâmpinat cu mare bucurie pe oaspeţii de la Iaşi - elevi de la „Varlaam Mitropolitul“ şi cadre didactice.
„Ne-am bucurat nespus să vedem copiii oferind din suflet, alături de părinţii lor, cărţi pe care le-au îndrăgit şi au ales să le dăruiască altor copii. Cărţile deschid într-adevăr o lume minunată de care nu te poţi bucura pe deplin dacă nu o împarţi cu ceilalţi“, ne-a spus şi Andreea Mangalagiu, directorul Grădiniţei „Buna Vestire“, unul dintre emisarii campaniei.
Colecta de carte a fost posibilă datorită sprijinului oferit de Editura Gama, Editura Doxologia, Asociaţia Alternative pentru Modelare şi Transformare şi studenţii Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport, elevilor Şcolii „Varlaam Mitropolitul“, copiilor de la Grădiniţa „Buna Vestire“, Cabinetului Sanando şi tuturor ieşenilor care au făcut donaţii.
Vă aşteptăm şi la următoarea etapă a campaniei! Donaţiile se pot face la sediul Şcolii „Varlaam Mitropolitul“ şi la Grădiniţa „Buna Vestire“. Mai multe detalii pot fi obţinute la numărul de telefon 0727.377.334. (Roxana Paşalău - asistent marketing şi comunicare, Tudorel Rusu)