Potrivit rânduielii specifice slujbelor din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului, în bisericile ortodoxe a fost săvârșită, în seara zilei de duminică, 5 aprilie, Denia din Sfânta și Marea Luni. La Catedrala Patriarhală din București, slujba a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte și părintele prof. dr. Ștefan Buchiu, vicar eparhial onorific al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
20.000 de pachete cu alimente pentru pelerinii veniţi la hram
Protoieriile din Capitală sunt alături de pelerinii veniţi la manifestările religioase dedicate Sfântului Dimitrie, ocrotitorului Bucureştilor. Asistenţii sociali din cadrul sectoarelor social-filantropice ale celor trei protopopiate oferă zilnic pachete cu hrană. Protoieria I Capitală a oferit sâmbătă, 23 octombrie, 6.000 de pachete cu hrană credincioşilor care au stat la rând pentru a săruta cinstitele moaşte. "Pachetele conţin pe lângă alimente şi o sticlă cu apă. Sectorul Social-filantropic pe toată durata acestei zile va oferi cafea, ceai şi apă pelerinilor care sunt în aşteptarea închinării la sfintele moaşte", a declarat pentru TRINITAS TV Andreea Leru, asistent social în cadrul Protoieriei I Capitală.
Sectorul Social-filantropic al Arhiepiscopiei Bucureştilor a oferit pelerinilor ieri 6.000 de pachete cu alimente din partea Protoieriei II Capitală, iar astăzi pelerinii vor primi peste 8.000 de pachete din partea Protoieriei III. Pelerinii care înnoptează aşteptând să se închine la sfintele odoare vor fi asistaţi în permanenţă şi vor primi cafea sau ceai cald. Preoţii din cadrul celor trei protoierii din Capitală, precum şi din judeţul Ilfov vor oferi, de asemenea, asistenţă religioasă credincioşilor, pe toată durata hramului Catedralei patriarhale.



.jpg)
