În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
28 de credincioşi vârstnici, sărbătoriţi la Braşov
Fundaţia "Sfinţii Constantin şi Elena - Valea Cetăţii - Braşov" organizează, din 2005, trimestrial, aniversarea zilei de naştere pentru credincioşii vârstnici care participă la slujbe în Biserica "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Braşov. Până acum, au fost aniversaţi 574 de credincioşi vârstnici, conform celor precizate de pr. Corneliu Gârbacea, preşedintele fundaţiei şi paroh al bisericii din Valea Cetăţii. Ieri, 10 februarie, la biserica din Parohia Valea Cetăţii, în cadrul unui program religios, s-a organizat aniversarea zilei de naştere pentru 28 de credincioşi cu vârsta între 60 şi 83 de ani, născuţi în ianuarie, februarie şi martie. Programul religios a cuprins rugăciune de mulţumire, rugăciune la ziua de naştere, rugăciune pentru cererea celor de trebuinţă şi de folos, cuvânt duhovnicesc, cântări religioase, oferirea unor daruri spirituale şi felicitarea sărbătoriţilor, conform celor precizate de pr. Corneliu Gârbacea. Apoi, un autocar oferit de firma "Agetaps" i-a transportat pe sărbătoriţi la Restaurantul "Sirena Gustări" din Piaţa Sfatului, unde conducerea restaurantului a oferit, ca sponsorizare, un prânz festiv celor sărbătoriţi. (O.R.)



.jpg)
