După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
606 ani de la recunoaşterea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a împlinit ieri, 26 iulie, 606 ani de la recunoaşterea sa de către Patriarhia Ecumenică de Constantinopol. Recunoaşterea s-a facut prin validarea, la 26 iulie 1401, a hirotoniei primului mitropolit Iosif I Muşat. Părintele conf. dr. Ion Vicovan, prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi a declarat la Radio Trinitas că „recunoaşterea mitropolitului Iosif I Muşat al Moldovei a avut loc acum 606 ani, respectiv la 26 iulie 1401, fiind un act de mare importanţă, în special pentru istoria Bisericii Ortodoxe Române, dar şi pentru istoria Bisericii Ortodoxe. Acest act urmează după o perioadă în care atât Biserica din Moldova, cât şi Biserica din Constantinopol au fost într-o oarecare tensiune. Noi ştim din izvoarele existente ca Biserica din Moldova avea organizare mult mai veche, în acest sens găsindu-se o mulţime de mărturii, dar ea a fost organizată ca mitropolie cel mai târziu în luna septembrie 1386, când apare menţionată pentru prima oară, într-un manual de cancelarie, în Bizanţ, ca Mitropolia din Moldova“.
De-a lungul timpului, mitropoliţi ai Moldovei au fost mari personalităţi precum Varlaam, Dosoftei, Veniamin Costachi şi viitori patriarhi ai României: Nicodim Munteanu, Justinian Marina şi Prea Fericitul Teoctist Arăpaşu. De la 1 iulie 1990, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei este IPS Daniel Ciobotea. Denumirea „Mitropolia Moldovei şi Sucevei“ a fost schimbată în „Mitropolia Moldovei şi Bucovinei“ în anul 1990 de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.



.jpg)
