Într‑un cadru solemn, încărcat de emoție și profundă semnificație, Spitalului Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara i‑a fost acordat Drapelul de Luptă al unității, în cadrul
A fost înfiinţată a doua parohie în Orhei
În oraşul Orhei din Basarabia a fost înfiinţată a doua parohie pentru credincioşii fideli Bisericii Ortodoxe Române. Cu acest prilej, în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, Înalt Preasfinţitul Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a târnosit paraclisul parohiei, al cărui patron spiritual este Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei (1632 - 1653). Această parohie a fost înregistrată în anul 2007 la iniţiativa unui grup de credincioşi din Orhei, informează Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei. La final, părintele paroh Iurie Onofrei a mulţumit Înalt Preasfinţiei Sale şi a depus jurământul de credinţă faţă de Biserica Ortodoxă, pe care o va sluji cu dragoste şi cu sinceritate pentru propăşirea neamului românesc şi a Bisericii Ortodoxe prin faptă şi cuvânt. (I.B.)



.jpg)
