La Altarul de vară de pe Colina Patriarhiei a fost săvârșită, în seara zilei de 25 octombrie 2025, slujba Privegherii în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Acţiune filantropică la Tulcea
Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, a efectuat marţi, 12 octombrie, o vizită în Parohia Greci I din Protoieria Niculiţel, localitate greu încercată de o viitură produsă în ziua de 17 august în acest an, pentru a dărui ajutoare băneşti. "În biserica parohială cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", Preasfinţia Sa, însoţit de părintele Nicolae Sorin Ion, consilier economic, s-a întâlnit cu credincioşii parohiei, rostindu-le un cuvânt de învăţătură şi de îmbărbătare. După aceasta, chiriarhul eparhiei noastre a oferit ajutoare băneşti pentru 24 de familii care au avut de suferit de pe urma revărsării apelor. Fiecare familie a primit suma de 1.000 de lei din Fondul Eparhial destinat sinistraţilor, fond constituit din ajutoarele primite de la Patriarhia Română şi de la celelalte eparhii din ţară", ne-a declarat părintele Felix Lucian Neculai, consilier cultural. (I.B.)



.jpg)
