În Duminica a 30‑a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Halânga, Protopopiatul Drobeta, unde a săvârșit Sfânta
Acţiunea „Un colţ de rai“, la a IV-a ediţie
Cercetaşii din Centrul Local Giurgiu, însoţiţi de prietenii lor, au participat săptămâna trecută la acţiunea „Un colţ de Rai“, proiect susţinut financiar de Centrul eparhial pentru copii şi tineret „Sfântul Ioan Valahul“. Prin acest proiect, cercetaşii giurgiuveni şi-au propus să ajute la pregătirea hramului Mănăstirii „Sfântul Ioan Rusul“ din Slobozia care se apropie. „Cei 12 tineri cercetaşi însoţiţi de 6 lideri adulţi au fost pregătiţi pentru orice provocare. Fie că a fost necesar să grebleze şi să tundă iarba de-a lungul drumului de acces către mănăstire, fie că au măturat aleile şi au ajutat la spălarea vaselor ce vor fi folosite în ziua hramului pentru masă. Ziua de muncă a fost încununată cu o seară în jurul focului, unde cercetaşii au avut drept invitaţi doi tineri talentaţi, alături de care au cântat şi au făcut diverse jocuri de animaţie şi de improvizaţie“, ne-a declarat pr. Giorgian Tudor, secretar eparhial.