După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Acţiuni filantropice în Protoieria II Buzău
Preoţii şi credincioşii din Protoieria II Buzău, Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, desfăşoară o bogată activitate social-filantropică, venind în sprijinul persoanelor nevoiaşe din zonă.
20 de familii beneficiază de sprijin, ajutoarele venind prin intermediul Asociaţiei "Acoperământul Maicii Domnului" de pe lângă Protoieria II Buzău. Aceste familii primesc periodic produse alimentare, iar la sărbători primesc pachete speciale. În derularea activităţilor participă şi mulţi oameni sensibili din comunităţile parohiale. Asociaţia "Acoperământul Maicii Domnului" a fost înfiinţată în urmă cu trei ani, cu aprobarea şi binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. Asociaţia furnizează servicii sociale şi sunt implicaţi preoţi din cadrul protoieriei, unii contribuind cu alimente, alţii gestionând serviciile. "Vom căuta ca în această perioadă de criză să atragem şi alţi binevoitori ai acestor acţiuni de ajutorare pentru a împlini cum se cuvine îndrumările Sfântului Sinod şi ale chiriarhului nostru", ne-a spus părintele Adrian Ionescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.



.jpg)
