În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Activitate educațională dedicată lunii pentru viața la Tulcea
La Liceul de Arte „George Georgescu” din Tulcea s-a desfășurat luni, 21 martie, o activitate didactică intitulată „Luna pentru viață”, în cadrul programului general „Marșul pentru viață” care se desfășoară anual, în luna martie, în mai multe orașe din România.
Evenimentul a fost organizat de către diac. Gheorghe Cristian Gorun, profesor de religie în cadrul liceului, împreună cu elevii din clasele a X-a și a XI-a care au prezentat referate privitoare la dezvoltarea copilului în faza embrionară, precum și la efectele psihologice ale avortului.
În timpul întâlnirii a fost vizionat și un material video realizat de TRINITAS TV, în cadrul emisiunii Secvențe Trinitas, unde Charlotte Pence Bond, fiica fostului vicepreședinte al SUA, Michael Pence, vorbește despre modul în care aceasta se implică în acțiunile de protejare și susținere a vieții.
Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, prezent la eveniment, a ținut un cuvânt în care a subliniat valoarea vieții, ca dar al lui Dumnezeu, precum și obligația noastră de a proteja acest dar sacru al vieții.



.jpg)
