Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Activitate educativ‑recreativă pentru comunitatea din Vinerea, Protopopiatul Sebeș
Trupa de teatru Skepsis din Alba Iulia, coordonată de Viorel Cioflică, a fost prezentă la Vinerea, judeţul Alba, în data de 25 septembrie, într‑un spectacol stradal cu piesa „Reţeta fericirii”, care s‑a desfăşurat în prezenţa a peste 250 de părinţi şi copii.
Manifestarea a fost organizată de cele două parohii ortodoxe din Vinerea, Parohia „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, unde este paroh pr. Adrian Cebotari, şi Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae”, al cărei paroh este pr. Andrei Dănilă, în parteneriat cu Primăria oraşului Cugir, Școala Gimnazială „Ioan Mihu” din Vinerea, Școala Gimnazială Nr. 3 Cugir şi Comitetul parohial Vinerea II, coordonator Mihaela Szilagyi‑Tomoiu.
La sfârşitul spectacolului, cei prezenți s‑au bucurat de dulciuri, plăcinte, prăjituri, suc şi ceai, oferite de credincioasele din parohie. Prin această activitate, organizatorii au dorit să ofere un mod plăcut de a petrece timpul, în mod recreativ şi educativ totodată.
„Piesele de teatru din această categorie antrenează inteligenţa emoţională, gândirea creativă şi transmit mesaje puternice prin intermediul scenelor şi măştilor. Am ales această formă de educaţie prin teatru pe tema moravurilor, deoarece am constatat că atitudinea şi comportamentul credincioşilor se schimbă mai uşor observându‑i pe alţii. Întreaga comunitate a fost împreună, tineri şi vârstnici deopotrivă, trăind momente amuzante şi având un sentiment diferit faţă de cel experimentat în faţa unui ecran”, a spus pr. Adrian Cebotari.