În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Activitatea social-filantropică în Arhiepiscopia Aradului
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad, a desfăşurat un program intitulat „Post şi bucurie“. Acesta s-a desfăşurat în perioada Săptămânii Floriilor, în toate casele de tip familial din judeţul Arad, şi s-a dorit a fi o întâlnire duhovnicească cu aceşti copii. Aceste întâlniri au avut ca obiectiv apropierea copiilor de Biserică, explicarea perioadei Postului Mare, a importanţei săvârşirii faptelor bune, înţelegerea şi punerea în practică a postului şi a rugăciunii, ca mijloace de pregătire pentru spovedanie şi împărtăşirea cu Hristos. De asemenea, copiilor le-a fost subliniată şi bucuria cu care trebuie ţinut postul dacă dorim să fie răsplătită jertfa trupului nostru. Catehizarea copiilor s-a făcut şi prin discuţiile libere cu aceştia, oferirea unor răspunsuri la întrebările adresate, aplicarea ideilor desprinse din frumoasele pilde rostite de preoţii implicaţi. „Am descoperit în aceste case chipurile senine ale acestor copii care parcă imploră puţină atenţie şi afecţiune. Copii frumoşi, iubitori şi inteligenţi, din părinţi care nu au înţeles încă darul primit de la Dumnezeu. Copii evlavioşi pentru care cuvintele «Tatăl nostru» înseamnă mult mai mult decât pentru alţii“, a declarat părintele consilier Gabriel C. Mariş. Activitatea social-filantropică a fost posibilă şi datorită implicării şi sprijinului directorului DGASPC Arad, Viorel Enache, şi ale şefilor de centre din cele trei localităţi: Ineu, Lipova şi Sântana, care au pus toate cele necesare la dispoziţia organizatorilor. Coordonatorii programului au fost pr. Gabriel C. Mariş, consilier social al Arhiepiscopiei Aradului, şi Sorin Roşca, inspector în cadrul DGASPC Arad. Implicaţi în program au fost şi preoţii care au susţinut catehezele şi au pregătit micile agape de post pentru copii: pr. Moise Nica, protopopul Ineului, pr. Crinel Onea, protopopul Lipovei, pr. Nicolae Rădulescu de la Parohia Comlăuş, pr. Dan Turean de la Parohia Ineu, diac. Adrian Crainic de la Parohia Sântana II. Toţi cei 130 de copii au primit daruri din partea Arhiepiscopiei Aradului iconiţe, cărţi şi s-au bucurat de câte o mică agapă creştinească. Parteneriatul între cele două instituţii va mai avea şi alte asemenea activităţi social-filantropice, spre slava lui Dumnezeu şi ajutorul “fraţilor prea mici“ ai Mântuitorului nostru, Cel Care prin Învierea Sa va aduce Lumină în sufletele celor credincioşi. Şi dacă primim Lumină, trebuie să dăruim Lumină. (Protos. Iustin Popovici)