După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Activităţi ale LFCO din Râmnicu Vâlcea
Marţi, 27 mai, o parte dintre membrele Asociaţiei Liga Femeilor Creştine Ortodoxe din Râmnicu Vâlcea, însoţite de pr. Emanoil Bărbuţ, îndrumător spiritual al Ligii, au participat la sărbătorirea celui de-al doilea hram al Mănăstirii „Înălţarea Sfintei Cruci“ din comuna Mălaia, închinat Sfântului Mărturisitor Ioan Rusul. În după-amiaza aceleiaşi zile, de la ora 17:00, în Sala Conferenţiarilor a Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul“ din Râmnicu Vâlcea a avut loc întâlnirea lunară a membrelor Ligii. În cadrul întâlnirii, cuvântul de învăţătură a fost susţinut de părintele îndrumător, care a prezentat aspecte din viaţa Sfântului Mărturisitor Ioan Rusul şi a tâlcuit pericopa evanghelică din Duminica Orbului.
Următoarea întâlnire din cadrul proiectului de cateheză „Iisus Hristos - Lumina sufletului nostru“, derulat de către LFCO din Râmnicu Vâlcea, va avea loc pe data de 22 iunie 2014 la Parohia Troianu şi va fi moderată de preotul paroh Florin Popa. (Arhid. Ioan Liviu Găman)



.jpg)
