Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului
La sfârșitul săptămânii trecute au avut loc, la Centrul mitropolitan din Nürnberg, Conferința preoțească anuală și Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, prezidate de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Serafim, alături de care s-a aflat Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar Sofian Brașoveanul. Evenimentul a fost onorat cu prezența părintelui Nicolae Tănase, preot la Parohia Valea Plopului, judeţul Prahova, cunoscut pentru misiunea sa în apărarea vieții prin intermediul Asociației „Pro Vita pentru născuți și nenăscuți”.
Conferința preoțească și Adunarea Eparhială ale Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austria și Luxemburg au fost programate anul acesta în zilele de vineri și sâmbătă (2-3 mai), avându-se în vedere zilele libere de la începutul acestei luni, care au putut fi fructificate de cei veniți de la mare distanță pentru această întâlnire. Conferința preoțească a fost precedată de săvârșirea Tainei Sfântului Maslu - care face parte din programul obișnuit al zilelor de vineri la Catedrala Mitropolitană „Sf. M. Mc. Dimitrie și Sf. Martiri Brâncoveni” – și la care au participat, alături de Înaltpreasfințitul Mitropolit Serafim, numeroși preoți și credincioși, care s-au închinat apoi la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Hodighitria”adusă la Nürnberg din satul Baytali, regiunea Odessa (Ucraina).
După cină, arhipăstorul românilor ortodocși din centrul Europei a salutat prezența numeroasă de preoți și credincioși la Centrul mitropolitan, iar apoi a dat cuvântul invitatului din acest an, părintele Nicolae Tănase, care a conferențiat pe tema: „Viaţa de familie şi spovedania preotului”. Subiectul ales se află în legătură cu tematica specială a Anului omagial al Sfintei Spovedaniei şi Sfintei Împărtășanii și a avut în vedere importanța vieții de familie potrivit rânduielilor creștine, pe care preoții și preotesele trebuie să o aibă, pentru a fi modele de urmat în parohie. Educația sănătoasă în familia preoțească, potrivit Sfintelor Scripturi și a tradițiilor creștine, oglindește o credință autentică a slujitorilor altarului. Preotesele dreptcredincioase, care au devenit prin căsătorie un singur trup cu soții lor, se bucură și ele de cinstea preoților, dar totodată sunt co-responsabile cu preoții pentru buna rânduială a familiilor din parohiile în care slujesc drept exemple. Vorbind despre nașterea și creșterea de copii în familiile preoțești, părintele Tănase a expus în detaliu problema actuală a lipsei urmașilor și consecința ei pe viitor. Părintele a răspuns întrebărilor venite din partea celor de față, concentrate în special pe probleme practice în familia și pastorația preoților, iar discuțiile au continuat până aproape de miezul nopții.
Sâmbătă dimineața, Sfânta Liturghie arhierească a adunat la un singur potir pe arhiereii, preoții și diaconii eparhiei din țările de limbă germană, în cadrul căreia s-au împărtășit și foarte mulți credincioși, mulți dintre ei delegați ai adunărilor parohiale din cuprinsul Arhiepiscopiei, atât altarul cât și biserica devenind neîncăpătoare pentru sărbătoarea eparhială.
La ora 9:30 au început lucrările Adunării Eparhiale, convocată statutar și prezidată de IPS Mitropolit Serafim, alături de care s-a aflat PS Episcop-vicar Sofian. După ce s-au ales membrii Biroului Adunării Eparhiale și s-a dat citire procesului verbal al adunării din 2013, lucrările au continuat cu prezentarea de către IPS Serafim a raportului de activitate pastoral-misionar din anul precedent, în care a explicat importanța recunoașterii Bisericii Românești între corporațiile de drept public în câteva landuri germane, cu speranța ca pe viitor această recunoaștere să se extindă la întreaga țară. Ierarhul a amintit de creșterea numărului de parohii și preoți, ca urmare a prezenței din ce în ce mai mari a românilor în țările de limbă germană, iar apoi a vorbit despre importanța Spovedaniei și a Împărtășaniei în viața Bisericii.
Înainte de a trece mai departe la ordinea de zi, părintele Nicolae Tănase vorbit despre tragica situație a avorturilor în România postdecembristă și a atras atenția responsabilității preoților și a credincioșilor atât pentru viața spirituală, cât și pentru viitorul unui întreg popor. Părintele a mulțumit sprijinitorilor proiectului de ajutorare a celor mai bine de 400 de copii orfani de la Valea Plopului, care trăiesc și cresc din contribuțiile a numeroși credincioși cunoscuți sau anonimi, din țară și din străinătate.
Ordinea de zi a continuat cu raportul departamentelor de misiune din cadrul Arhiepiscopiei (liturgic, educaţie şi cateheză, tineret, misiune şi tipărituri, asistenţă socială, penitenciare), cu alegerea noilor membri ai Consiliului și Consistoriului Eparhial, iar apoi cu discutarea și supunerea la vot a unor modificări la Statutul de Organizare și la Regulamentul Interior al Arhiepiscopiei, necesare în întâmpinarea noilor realități ale ultimilor ani. Pr. Teofil Herineanu, consilier economic, a dat citire raportului financiar pe anul 2013, iar apoi a fost dezbătut și votat planul bugetar pe anul 2014, incluzând ajutorarea Centrului Bisericesc de la München și a Parohiei Ortodoxe Române din Berlin, în vederea construcției de noi lăcașuri de cult. În final, fiecare preot a putut lua cuvântul în vederea discutării situațiilor particulare din fiecare parohie.