În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Adunarea Episcopilor Ortodocşi din Franţa
Pe 16 septembrie a avut loc la Paris Adunarea Episcopilor Ortodocşi din Franţa (AEOF). Potrivit mitropolia.eu, la final a fost emis un comunicat de presă, prin care se aduce la cunoştinţă, printre altele, că episcopii dezaprobă orice fel de atentat la ordinea publică, la persoane şi bunuri, condamnând în acelaşi timp orice formă de stigmatizare a persoanelor sau/şi a comunităţilor.
AEOF şi-a desfăşurat şedinţa periodică din 16 septembrie 2010 la sediul său, sub preşedinţia Mitropolitului Emmanuel (Patriarhia de Constantinopol), cu participarea membrilor săi, Mitropolitul Ioan (Patriarhia Antiohiei), Arhiepiscopul Gabriel (Arhiepiscopia bisericilor ruseşti în Europa Occidentală - Exarhatul Patriarhiei de Constantinopol), Arhiepiscopul Innocent (Patriarhia Moscovei), Mitropolitul Iosif (Patriarhia Română), Episcopul Mihail (Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei - Patriarhia Moscovei), Episcopul Luca (Patriarhia Serbiei), Episcopul Marc (Patriarhia Română) şi Episcopul Nestor (Patriarhia Moscovei). Mitropolitul Avraam (Patriarhia din Georgia) a fost absent. După întâlnire, cum este tradiţia de acum, episcopii au participat la o agapă oferită de Mitropolia greacă. I. Episcopii ortodocşi din Franţa l-au felicitat pe Preasfinţitul Episcop-vicar Nestor, recent hirotonit episcop la Moscova ca episcop-vicar al Înalt Preasfinţitului Inochentie în Eparhia de Chersonese, exprimându-şi bucuria de a-l primi ca nou membru al Adunării. II. Episcopii şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la creşterea neliniştii manifestate în societatea franceză, în toamna acestui an. Criza financiară şi morală a vremurilor în care trăim o agravează. Acest context cere tuturor, şi autorităţilor publice în special, dublarea eforturilor pentru a asculta şi a dialoga cu societatea, în scopul de a uşura tensiunile, de a promova impulsurile de solidaritate în cadrul societăţii şi a consolida tradiţia de primire şi integrare în Franţa, patria drepturilor omului. III. Episcopii regretă amalgamul şi confuziile create referitoare la situaţia comunităţii rome care se găseşte pe teritoriul Franţei. De asemenea, dezaprobă orice fel de atentat la ordinea publică, la persoane şi bunuri, condamnând în acelaşi timp orice formă de stigmatizare a persoanelor sau/şi a comunităţilor. Adunarea Episcopilor Ortodocşi din Franţa insistă asupra importanţei de a lua în calcul, în vederea soluţionării acestei situaţii, a valorilor de protecţie a persoanelor şi a respectării integrităţii şi demnităţii umane, date fundamentale ale democraţiilor noastre. Chiar şi în ilegalitate, o persoană nu îşi pierde drepturile umane. Episcopii fac apel la toţi cei implicaţi în acest caz de a găsi soluţii în conformitate cu valorile umane şi republicane ale Franţei, ţinând cont de modul de viaţă al acestor comunităţi în Franţa şi în alte state ale Uniunii Europene. IV. Episcopii au analizat dezbaterile şi rezultatele zilei de lucru din 12 iunie 2010 cu membrii comisiilor, clerici şi laici, care lucrează pe lângă AEOF. În viitorul apropiat va fi organizată o întâlnire cu responsabilii de comisii în vederea urmăririi problemelor specifice fiecăreia dintre ele. Pe plan panortodox au avut loc schimburi satisfăcătoare privind pregătirile Sfântului şi Marelui Sinod panortodox, mulţumind Domnului pentru buna înţelegere şi cooperare care există între Bisericile ortodoxe autocefale. S-au evocat modalităţile de acreditare a Preasfinţitului Marc pe lângă Ministerul Justiţiei, în urma numirii lui ca şi capelan ortodox naţional pentru penitenciarele din Franţa. S-a luat în discuţie organizarea la nivel naţional şi a capelanilor ortodocşi pentru spitale. A fost adoptată o procedură care urmăreşte să regrupeze acţiuni posibile în cadrul acestei misiuni pastorale. V. Dl Carol Saba, responsabilul Comisiei de mass-media şi informaţii, împreună cu pr. Iulian Nistea, membru al aceleiaşi comisii, au prezentat concepţia şi arhitectura noului site internet al AEOF şi ale noii sigle. Episcopii au binecuvântat aceste lucrări la noul site şi au decis ca lansarea oficială a site-ului să aibă loc la Catedrala "Sfântul Ştefan" luni, 25 octombrie 2010. VI. AEOF, reprezentată de Mitropolitul Emanuel, a participat la rugăciunea de închidere a conferinţei Etats Généraux du Christianisme organizată la Lille de ziarul "La Vie" şi de Episcopia catolică de Lille, sâmbătă, 25 septembrie 2010. VII. Următoarea întâlnire AEOF va avea loc luni, 25 octombrie 2010, la ora 15:00.