În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Ajutoare pentru persoanele sinistrate din Serbia
La Timişoara şi Caransebeş s-au organizat, în această săptămână, colecte pentru ajutorarea persoanelor afectate de inundaţii din Republica Serbia. Reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Timişoarei şi ai Episcopiei Caransebeşului au mers miercuri, 11 iunie, cu trei autoutilitare şi două autotrenuri, în localitatea Paracin, aflată la 160 km de Belgrad, unde au oferit ajutoare familiilor sinistrate.
În urma apelului Patriarhiei Române de a ajuta familiile sinistrate din Serbia afectate de inundaţiile de la mijlocul lunii mai, prin intermediul centrelor eparhiale din vestul ţării, a fost colectată suma de 103.561 lei, precum şi o importantă cantitate de haine, produse neperisabile şi articole de igienă. La această sumă s-a adăugat ajutorul financiar al Patriarhiei Române în valoare de 20.000 de lei şi al Arhiepiscopiei Bucureştilor, în valoare de 10.000 de lei, după cum precizează Biroul de presă al Patriarhiei Române. Banii au fost utilizaţi pentru achiziţionarea de saltele, pături, lenjerie de pat, produse de igienă, alimente neperisabile şi apă.
„Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, şi cu purtarea de grijă a Preasfinţitului Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, eparhia noastră s-a implicat activ în distribuirea de ajutoare fraţilor sârbi greu încercaţi din cauza inundaţiilor catastrofale abătute asupra mai multor localităţi. Pentru eficientizarea acţiunii s-a ţinut cont de recomandările Excelenţei Sale, domnul Lazar Manojlovici, consulul general al Republicii Serbia la Timişoara, şi ale preacucernicului părinte Marinco Marcov, vicar eparhial la Episcopia Ortodoxă Sârbă din Timişoara, privind gama de produse ce pot fi colectate. De asemenea, în cadrul şedinţei Permanenţei Consiliului eparhial s-a hotărât organizarea unei colecte în bani la parohiile din cadrul Arhiepiscopiei Timişoarei, punându-se la dispoziţia centrelor eparhiale din ţară un cont pentru transmiterea donaţiilor. Astfel, în perioada 30 mai - 10 iunie, în acest cont a fost colectată suma totală de 103.561 lei, provenind de la Arhiepiscopia Timişoarei, Arhiepiscopia Iaşilor, Episcopia Tulcii şi Episcopia Severinului şi Strehaiei“, a declarat pr. Cristian Constantin, consilier economic al Arhiepiscopiei Timişoarei.
Miercuri, 11 iunie, au fost transportate în localitatea Paracin din Republica Serbia produse în valoare de 66.324 lei constând din saltele, pături, prosoape, scutece de copii, produse de igienă etc. Transportului umanitar de la Timişoara i s-au alăturat şi ajutoarele provenite de la Episcopia Caransebeşului şi de la Episcopia Ortodoxă Sârbă din Timişoara. Convoiul umanitar, însoţit de preoţii delegaţi pentru această acţiune, format din trei autoutilitare şi două autotrenuri, a fost întâmpinat în Vama Moraviţa de către reprezentanţii Patriarhiei Sârbe. În ţara vecină, membrii delegaţiei româneşti au fost primiţi la Palatul Patriarhiei Ortodoxe Sârbe, apoi la sediul Guvernului sârb, de către secretarul de stat pentru culte, dr. Mileta Radojevic. Mai apoi, toate produsele au fost transportate la 160 km de Belgrad, în localitatea Paracin, una dintre localităţile grav afectate de inundaţii. Pe lângă produsele transportate la Paracin, un alt transport de alimente, în valoare de 27.237 lei, s-a îndreptat ieri către parohiile Eparhiei de Šabac.
În Episcopia Caransebeşului, colecta de ajutoare s-a desfăşurat în parteneriat cu Radio România Reşiţa, în perioada 21-30 mai. „În episcopia noastră s-au strâns aproximativ 9 tone de alimente neperisabile, care au fost transportate în Serbia cu ajutorul partenerilor noştri, Radio România Reşiţa, şi al reprezentanţilor comunităţilor sârbe din judeţul nostru. De asemenea, am avut o foarte bună colaborare în reuşita acestui act umanitar cu Episcopia Ortodoxă Sârbă din Timişoara şi cu Consulatul Republicii Serbia la Timişoara, care ne-au facilitat întreaga documentaţie necesară la vamă“, a arătat părintele Gabriel Gozman-Pop, consilier social-misionar al Episcopiei Caransebeşului.
Mulţumiri din partea Patriarhiei Sârbe
„Biserica Ortodoxă Sârbă îşi exprimă profund mulţumirea faţă de poporul român în frunte cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi cu toţi ierarhii Bisericii Ortodoxe Române, pentru gestul frumos şi pentru ajutorul pe care l-au făcut pentru poporul sârb, răspunzând astfel rugăminţii Preafericitului Părinte Irineu, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe. De aceea, ne rugăm Bunului Dumnezeu ca tot ceea ce a făcut poporul român pentru poporul sârb să se întoarcă însutit şi exprimăm toată mulţumirea şi gratitudinea noastră faţă de acest gest“, a subliniat diac. Aleksandar Sekulic, secretar în cadrul Cabinetului patriarhal. Dr. Mileta Radojevic, secretar de stat pentru culte al Republicii Serbia, a adăugat: „Popoarele noastre şi Bisericile noastre surori au demonstrat, aşa cum însăşi Sfânta Scriptură ne învaţă acest lucru, că suntem unii, atât la bucurie, cât şi în nevoi. Eu, în calitate de conducător al Secretariatului de Stat pentru Culte al Guvernului Republicii Serbia, exprim mulţumirile noastre pentru tot ceea ce aţi făcut, pentru cetăţenii şi credincioşii noştri“.
Inundaţiile produse luna trecută în Serbia, Bosnia-Herţegovina şi Croaţia, catalogate drept cele mai grave din ultimul secol, au lăsat în urmă peste 60 de morţi, aproape 2 milioane de persoane au fost afectate, iar dintre acestea 150.000 au fost evacuate. (Diac. Marius Mircia, diac. Pavel Canea, Darius Herea)