În perioada 9-10 septembrie 2026, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a găzduit, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, cea de-a doua ediție a Simpozionului Național de Studii Canonice, dedicată temei „Instituția familiei în lumina sfintelor canoane, a prevederilor legale și a reglementărilor ecleziale actuale”. La eveniment au participat clerici, cadre didactice universitare, juriști, cercetători și doctoranzi din mai multe centre academice și bisericești din țară.
Ajutoare pentru sinistraţi la Tulcea
Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, a vizitat ieri, 9 iulie, zonele afectate de inundaţii din localităţile Pătlăgeanca, Plaur, Maliuc, Vulturu şi Ilganii de Jos, aflate toate în Delta Dunării. Cu această ocazie, din partea Episcopiei Tulcii, au fost distribuite aproximativ 200 de pachete cu alimente şi apă potabilă sinistraţilor, care au primit, pe lângă aceste ajutoare, şi un cuvânt de îmbărbătare din partea Preasfinţitului Episcop Visarion, care a transmis celor aflaţi în necaz că Biserica îi va sprijini în continuare prin diferite colecte.



.jpg)
