În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Ajutoare pentru sinistraţii din Episcopia Caransebeşului
În urma campaniei „Solidari cu familiile sinistrate din Oltenia“, iniţiată de Patriarhia Română şi Televiziunea Română, Episcopia Caransebeşului a organizat în această perioadă o colectă de produse neperisabile destinată persoanelor afectate de inundaţii în judeţul Caraş-Severin, dar şi în judeţele din sudul ţării. Astfel, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, o delegaţie a Centrului eparhial a mers în localităţile cele mai afectate de inundaţii, împărţind produsele colectate celor care au avut de suferit în urma revărsării apelor. Familiilor mai afectate li s-a oferit şi sprijin financiar, venit din partea Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Transportul umanitar a ajuns în localităţile: Secăşeni, Forotic, Surducu Mare şi Berzovia din Protopopiatul Reşiţa, judeţul Caraş-Severin. „Acest ajutor este foarte important pentru familiile afectate şi vine să arate încă o dată interesul pe care Biserica îl manifestă faţă de semeni. Am reuşit să ajungem la toate gospodăriile afectate din aceste localităţi, iar cei pe care i-am cercetat au fost recunoscători şi pot spune că au fost surprinşi că Biserica îşi arată interesul nu doar în ceea ce priveşte rugăciunea, dar şi în a-i ajuta material. Se plineşte una din vocaţiile şi chemările Bisericii şi ale noastre, ale slujitorilor, aceea misionară şi social-filantropică, care ne uneşte pe toţi în aceste momente“, a subliniat părintele Mihai Ciucur, inspector social-misionar al Episcopiei Caransebeşului.
În urma inundaţiilor din sudul ţării au fost afectate 185 de localităţi din judeţele Gorj, Vâlcea, Argeş, Olt şi Teleorman. În judeţul Caraş-Severin, în urma precipitaţiilor abundente au fost afectate 23 de localităţi şi au avut de suferit 190 de gospodării. (Diac. Pavel Canea)