Potrivit rânduielii specifice slujbelor din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului, în bisericile ortodoxe a fost săvârșită, în seara zilei de duminică, 5 aprilie, Denia din Sfânta și Marea Luni. La Catedrala Patriarhală din București, slujba a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte și părintele prof. dr. Ștefan Buchiu, vicar eparhial onorific al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Ajutor pentru bătrânii din Centrul Nuşeni
Beneficiarii Centrului de îngrijire pentru persoane cu handicap din Nuşeni, judeţul Bistriţa-Năsăud, au fost vizitaţi, cu ocazia sărbătorii Sfintelor Paşti, de credincioşii Parohiei Agrişu din Protopopiatul Beclean, care s-au gândit şi la cei aflaţi în neputinţă. Astfel un grup de femei în frunte cu parohul Lucian Badale şi cu reprezentantul tinerilor din parohie au dus pachete bătrânilor şi persoanelor cu handicap care locuiesc la Centrul de îngrijire din Nuşeni. Potrivit pr. Lucian Badale, mai ales în perioada sărbătorilor, fiecare creştin este chemat să fie mai sensibili la nevoile celor aflaţi în suferinţă şi singurătate. Această acţiune se încadrează în seria de activităţi pe care Parohia Agrişu le desfăşoară în mod constant. (Alexandra Andereş)



.jpg)
