În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Ambasadorul Austriei propune Patriarhiei Române cooperare în organizarea de pelerinaje
Ieri, 7 iunie 2010, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit, la Reşedinţa patriarhală, în vizită de rămas-bun, pe Excelenţa Sa dl dr. Martin Eichtinger, ambasadorul Austriei la Bucureşti.
Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh a adresat felicitări Excelenţei Sale atât pentru activitatea depusă în cei trei ani, ca ambasador, la Bucureşti, cât şi pentru promovarea, în funcţia de director pentru relaţii culturale internaţionale din cadrul Ministerului Afacerilor Externe de la Viena. În cadrul discuţiilor, au fost abordate aspecte ale provocărilor societăţii contemporane, atât în ceea ce priveşte impactul crizei economice asupra ţărilor europene, cât şi necesitatea protejării mediului înconjurător prin acţiuni comune, de conştientizare la nivelul comunităţilor locale şi al fiecărei persoane în parte. De asemenea, s-a vorbit despre necesitatea promovării patrimoniului cultural religios. În acest context, Excelenţa Sa dl dr. Martin Eichtinger a prezentat un proiect de pelerinaj internaţional care să pornească din Austria, prin Ungaria şi Slovacia, şi să se încheie la mănăstirile din Bucovina. Pentru concretizarea acestui proiect, s-a constituit un grup de lucru, dl ambasador exprimându-şi speranţa că şi Patriarhia Română va sprijini acest demers. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a salutat iniţiativa, considerând că astfel vor putea fi promovate valorile creştine din această zonă, aflată la confluenţa dintre Răsăritul şi Apusul Europei. Patriarhul României a subliniat faptul că există în Europa o veche tradiţie a pelerinajului, care, după unificarea europeană din ultimele decenii, trebuie actualizată şi extinsă. În acest sens, Preafericirea Sa a propus iniţierea şi a unui alt tip de pelerinaj, şi anume cu vaporul pe Dunăre, care să ofere celor interesaţi posibilitatea de a vizita diferite monumente istorice, în special cele bisericeşti, şi de a cunoaşte bogăţia cultuală şi culturală din această zonă a Europei. Prin promovarea acestui tip de pelerinaj, Dunărea ar putea deveni un fluviu simbol al cooperării practice şi al comuniunii spirituale în promovarea valorilor creştine europene. O astfel de iniţiativă s-ar încadra în contextul celebrării, în anul 2013, a 1700 de ani (313-2013) de când a fost emis Edictul de la Mediolanum (Milano), prin care împăratul Constantin cel Mare, născut în secolul al III-lea, într-o zonă daco-romană (Naissus, azi oraşul Niş din Serbia), a inaugurat o etapă nouă în istoria creştinismului, pe care am putea-o numi: era libertăţii de conştiinţă şi a toleranţei religioase. Prin pelerinajele organizate în centrul Europei, pe uscat şi pe Dunăre, va fi evidenţiat, pe termen lung, factorul spiritual, contribuind astfel la punerea în valoare a patrimoniului cultural-religios european, pe care trebuie să-l apreciem, să-l apărăm şi să-l promovăm, ca fiind parte esenţială a identităţii europene. (Sectorul relaţii bisericeşti şi interreligioase şi Biroul de presă ale Patriarhiei Române)