Elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea au dus vocea școlii și aspirațiile lor la Arad, participând, în perioada 18‑19 septembrie, la Festivalul Național Francofon „Jeunes voix pour la
Angajaţii Centrului eparhial din Craiova, felicitaţi de IPS Părinte Irineu
Miercuri, 16 aprilie, angajaţii Centrului eparhial din Craiova s-au adunat în sala de festivităţi a instituţiei pentru a primi cuvânt de învăţătură, arhiereşti binecuvântări şi daruri din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. În pragul sfintelor sărbători pascale, Mitropolitul Olteniei a îndemnat pe fiecare ostenitor din personalul centrului să primească Taina Sfintei Spovedanii spre curăţire de păcate şi împreunare cu Mântuitorul Hristos în Sfânta şi Dumnezeiasca Euharistie. Urările de bine ale Înaltpreasfinţiei Sale s-au îndreptat îndeosebi către familiile angajaţilor, întrucât „Praznicul Sfintei Învieri este o sărbătoare a familiei creştine“. (Diac. Ioniţă Apostolache)



.jpg)
