În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare (+ 379) şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni
▲ Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române privind proclamarea de către Patriarhia Română a anului 2009 ca „Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare († 379) şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni“ ▲
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa de lucru din 29 octombrie 2008, a luat în examinare iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel privind proclamarea de către Patriarhia Română a anului 2009 ca „Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379), şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni“, precum şi propunerea de aprobare a programului-cadru naţional de desfăşurare. Având în vedere că în cadrul discuţiilor care au avut loc, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a reţinut necesitatea ca toate manifestările din cadrul Anului comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379), precum şi tratarea subiectului din cadrul Conferinţei pastoral-misionare de primăvară din anul 2008 să fie abordate în cadrul a patru mari direcţii de aprofundare: 1. Sfântul Vasile cel Mare - Dascăl al vieţii liturgice; 2. Sfântul Vasile cel Mare - Dascăl al familiei creştine; 3. Sfântul Vasile cel Mare - Dascăl al vieţii monahale; 4. Sfântul Vasile cel Mare - Dascăl al operei filantropice, ca urmare a discuţiilor care au avut loc şi a completării referatului supus discuţiilor cu sugestiile Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la propunerea Comisiei teologice, liturgice şi didactice, Sfântul Sinod a hotărât: - Ia act şi aprobă iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel privind proclamarea de către Patriarhia Română a anului 2009 ca „Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379), şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni“. - Aprobă programul-cadru naţional bisericesc iniţiat şi propus de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel (redat la punctele 1-13 din prezenta comunicare) pentru realizarea proiectului religios-duhovnicesc, cultural-editorialistic şi mediatic, intitulat „2009 - Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379), şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni“, toate manifestările urmând a fi abordate în cadrul a patru direcţii de aprofundare: a) Sfântul Vasile cel Mare - Dascăl al vieţii liturgice; b) Sfântul Vasile cel Mare - Dascăl al familiei creştine; c) Sfântul Vasile cel Mare - Dascăl al vieţii monahale; d) Sfântul Vasile cel Mare - Dascăl al operei filantropice. - Aprobă ca, în fiecare eparhie şi în fiecare şcoală teologică, ierarhii eparhioţi să ia măsurile necesare pentru a reflecta programul-cadru naţional bisericesc prin acţiuni şi programe locale (media, publicistice şi editoriale, conferinţe, întruniri şi simpozioane pastorale şi teologice), realizate cu contribuţia profesorilor de teologie, a specialiştilor, a preoţilor şi a monahilor, urmând să se sublinieze importanţa şi contribuţia Sfântului Vasile cel Mare şi a celorlalţi Sfinţi Capadocieni în viaţa Bisericii, acordându-se o atenţie sporită receptării acestor programe de către tineret. - Ca parte a programului-cadru naţional bisericesc, aprobă ca la Conferinţa pastoral-misionară semestrială de primăvară din anul 2009 să se trateze tema „2009 - Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379), şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni“, cu următoarele subpuncte: a) Sfântul Vasile cel Mare - Dascăl al vieţii liturgice; b) Sfântul Vasile cel Mare - Dascăl al familiei creştine; c) Sfântul Vasile cel Mare - Dascăl al vieţii monahale; d) Sfântul Vasile cel Mare - Dascăl al operei filantropice. - Aprobă ca la Conferinţa pastoral-misionară semestrială de toamnă din anul 2009, centrele eparhiale să stabilească teme de interes pastoral-misionar local, pe care le vor comunica, pentru informare, Cancelariei Sfântului Sinod. Program-cadru naţional bisericesc privind modul de desfăşurare în cuprinsul Patriarhiei Române a manifestărilor din cadrul „Anului comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379), şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni“ 1. În prima parte a anului 2009 (ianuarie-iunie) se va trata despre Sfântul Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379), şi ceilalţi Sfinţi Capadocieni în conştiinţa Bisericii Universale şi a Bisericii Ortodoxe (viaţa sfântă, contribuţia lor la cristalizarea şi apărarea învăţăturii de credinţă, la dezvoltarea exegezei Sfintei Scripturi, la îmbogăţirea tezaurului liturgic şi canonic, aportul la dezvoltarea vieţii monahale etc.). Se va evidenţia opera Sfinţilor Capadocieni, în special a Sf. Vasile cel Mare, ca izvor şi exemplu pentru lucrarea actuală socială şi caritativ-filantropică a Bisericii Ortodoxe Române; 2. În partea a doua a anului 2009 (iulie-noiembrie) se va sublinia prezenţa Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379), şi a celorlalţi Sfinţi Capadocieni în conştiinţa Bisericii Ortodoxe Române (manuscrise cuprinzând opera lor tradusă în limba română, ediţii tipărite a operei lor în limba română, contribuţii ale teologilor ortodocşi români la studierea vieţii şi operei acestora etc.); 3. Se va publica un album cu Sfântul Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, în diferite reprezentări (pictură bisericească, iconografie, miniaturi, manuscrise, mozaicuri, vitralii) din toată România (se va studia eventualitatea finanţării de la bugetul de stat, ca proiect cultural-artistic de importanţă naţională); 4. Se va publica un album cu Sfântul Grigorie de Nazianz şi alţi Sfinţi Capadocieni în diferite reprezentări (pictură bisericească, iconografie, miniaturi, manuscrise, mozaicuri, vitralii) din toată România (se va studia eventualitatea finanţării de la bugetul de stat, ca proiect cultural-artistic de importanţă naţională); 5. Se va publica prioritar integrala operei Sfântului Vasile cel Mare şi, în măsura în care va fi pregătită pentru tipar, şi parte din opera Sfântului Grigorie de Nazianz, conform proiectului stabilit iniţial în cadrul noii serii a colecţiei Părinţi şi scriitori bisericeşti, prin reeditarea operei deja publicate şi traducerea integrală a celorlalte texte ale acestor doi Sfinţi Capadocieni (se va studia posibilitatea finanţării de la bugetul de stat, ca proiect cultural de importanţă naţională şi contribuţie a României la cultura universală); 6. Se vor organiza pelerinaje în Cezareea Capadociei, în care scop se va întocmi corespondenţa oficială către Sanctitatea Sa Bartolomeu, Arhiepiscop al Constantinopolului şi Patriarh Ecumenic, pentru a fi anunţat din timp; 7. Pe toată durata anului 2009, la postul de Radio Trinitas şi la Televiziunea Trinitas TV, precum şi la posturile de radio bisericeşti locale se vor realiza emisiuni care vor pune în lumină aspectele redate la punctele 1-5, cu contribuţia teologilor specialişti în istorie bisericească, patrologie, liturgică, drept canonic, spiritualitate ortodoxă, istoria artei şi a picturii. În acest scop, redactorii postului de Radio Trinitas şi ai postului de Televiziune Trinitas TV se vor deplasa la centrele eparhiale, la bibliotecile instituţiilor de învăţământ sau mănăstireşti care deţin manuscrise, miniaturi şi tipărituri rare din operele Sfinţilor Capadocieni, precum şi la centre sociale şi filantropice, unde vor realiza emisiuni tematice speciale; 8. Contribuţiile scrise, menţionate la punctele 1 şi 2, vor fi reflectate prioritar în „Ziarul Lumina“, precum şi în revistele şi publicaţiile bisericeşti centrale, mitropolitane şi eparhiale; 9. Pe site-ul Patriarhiei Române, care va avea în 2009 o pagină specială intitulată „Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379), şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni“, se va reda programul mare, dar şi prezentări imediate ale acţiunilor ce se vor realiza, precum şi imagini cu reprezentări ale Sfinţilor Capadocieni în pictura, miniatura şi manuscrisele româneşti; 10. În ultimul trimestru al anului 2009, la Palatul Patriarhiei se va organiza o expoziţie tematică, în cadrul căreia vor fi prezentate manuscrise, miniaturi şi texte tipărite din opera Sfinţilor Capadocieni; 11. În cursul anului 2009, în funcţie de data ieşirii de sub tipar, se vor organiza la Patriarhia Română lansările de carte menţionate la punctele 3-5, iar în eparhii, ale unor proiecte editoriale locale dedicate acestui eveniment; 12. Ca parte a programului-cadru naţional bisericesc, aprobă ca la una dintre Conferinţele pastoral-misionare semestriale din anul 2009 să se prezinte tema „Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379), şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni“; 13. În ultimul trimestru al anului 2009, se va organiza o şedinţă solemnă a Sfântului Sinod, dedicată evaluării modului în care s-au desfăşurat în eparhiile Patriarhiei Române manifestările din cadrul „Anului comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei († 379), şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni“.