Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Arhiepiscopia Iașilor susține lunar la studii 50 de elevi și studenți
Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de misiune, va susține la studii în anul școlar 2020-2021 un număr de 50 de tineri cu rezultate bune la învățătură și care fac parte din familiile numeroase înscrise în Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii - „Sfântul Stelian”.
Valoarea unei burse lunare este de 200 lei și acoperă anumite cheltuieli necesare elevului sau studentului, legate de achiziția rechizitelor, a hranei zilnice, plata transportului dintre casă și școală sau a căminului. Un număr de 30 de copii sunt susținuți din bugetul arhiepiscopiei, iar 20 de copii sunt sprijiniți prin susținerea donatorilor din țară și din străinătate.
„Etapa de anul acesta a proiectului de susținere la studii are un rezultat neașteptat. În ultimele trei luni am organizat două campanii de strângere de fonduri și, cu sprijinul oferit de Părintele Mitropolit Teofan, reușim să începem școala cu 50 de tineri beneficiari. Am fost impresionați de faptul că pentru această cauză s-au mobilizat 50 de donatori din țară și din diaspora românească. Cu ajutorul acestor oameni am strâns pentru acești copii suma de 40.000 de lei, iar diferența de 60.000 de lei va fi oferită de Arhiepiscopia Iașilor. Cei 50 de tineri, elevi și studenți, au rezultate foarte bune la învățătură. Acest ajutor oferit este o cărămidă pusă pentru parcursul lor educațional. Faptul că aceste familii primesc lunar 200 de lei este o ușurare și pentru părinții care i-au născut și care le poartă de grijă. În numele familiilor și în numele instituției pe care o reprezint, mulțumesc pe această cale tuturor celor care au donat și celor din mass-media care ne-au susținut în promovarea proiectului: Doxologia Știri, Agenția de știri BASILICA, «Ziarul Lumina», Radio TRINITAS și Q Magazine”, a declarat Sorina Topliceanu, referent al Departamentului Pro Vita.
Mai multe detalii despre acest proiect sau despre activitatea Departamentului Pro Vita, puteți găsi pe pagina de Facebook Pro Vita Iași sau la numărul de telefon: 0753.472.067.