După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Arhiepiscopia Târgoviştei, alături de sinistraţii din Episcopia Slatinei şi Romanaţilor
În urma finalizării campaniei umanitare „Solidari cu familiile sinistrate din Oltenia!“, iniţiată de Patriarhia Română şi Televiziunea Română cu scopul ajutorării celor afectaţi de revărsarea apelor din sudul ţării, Arhiepiscopia Târgoviştei, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, a trimis luni, 25 august, un transport umanitar către Episcopia Slatinei şi Romanaţilor. Ajutoarele colectate constau în 40 de tone de alimente şi produse neperisabile: ulei, zahăr, făină, mălai, apă minerală, mazăre, fasole, griş, tomate, conserve, paste făinoase, pături, îmbrăcăminte, încălţăminte, produse de igienă etc., după cum informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei. Transportul a fost însoţit şi predat destinatarilor de reprezentanţi ai Centrului eparhial, coordonaţi de părintele consilier Iulian Rainea. „Sperăm că aceste daruri, expresie a solidarităţii şi iubirii creştine, să aline suferinţele fraţilor noştri greu încercaţi de inundaţii, ajutându-i să depăşească momentele grele prin care trec“, a spus părintele Marian Puiescu, consilier cultural şi comunicaţii media.



.jpg)
