De marea sărbătoarea a Intrării în biserică a Maicii Domnului, joi, 21 noiembrie, Schitul „Vovidenia” al Mănăstirii Neamț și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan,
Arhiepiscopul Gherasim Cristea al Râmnicului a trecut la cele veşnice
Patriarhia Română anunţă cu durere trecerea la cele veşnice a vrednicului de pomenire Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim Cristea, Arhiepiscopul Râmnicului, în dimineaţa zilei de 9 aprilie 2014.
Slujba de înmormântare va avea loc în ziua de sâmbătă, 12 aprilie 2014, orele 11:00, la Catedrala arhiepiscopală din municipiul Râmnicu Vâlcea.
Conform prevederilor statutare şi regulamentare bisericeşti, până la alegerea noului ierarh titular al acestei eparhii, Locţiitor de Arhiepiscop al Râmnicului va fi Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care va fi pomenit la sfintele slujbe ca Locţiitor de Arhiepiscop al Râmnicului, în toate bisericile şi mănăstirile din cuprinsul acestei arhiepiscopii.
Date biografice
Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim Cristea, Arhiepiscopul Râmnicului, s-a născut la 14 noiembrie 1914, în localitatea Muntenii Buzăului din judeţul Ialomiţa.
În anul 1934, a fost primit ca frate la Mănăstirea Cernica din apropierea Bucureştilor, apoi a urmat cursurile seminarului monahal al acestui aşezământ monastic şi ale Seminarului „Nifon Mitropolitul“ din Bucureşti, pe care l-a absolvit în anul 1942. În anul 1948 a fost declarat licenţiat în teologie la Institutul Teologic de grad universitar din Bucureşti.
În anul 1937 a fost tuns în monahism, iar apoi hirotonit preot. După ce a slujit ca preot la Mănăstirea Antim din Bucureşti timp de nouă ani, în anul 1952 a fost numit stareţ al Mănăstirii Căldăruşani, renumita ctitorie a domnitorului Matei Vodă Basarab din secolul al XVII-lea.
În anul 1970, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales Arhiereu-vicar al Eparhiei Dunării de Jos, cu titulatura de Constănţeanul. În acea perioadă a comunismului ateist, în anul 1971, a contribuit la descoperirea moaştelor celor patru martiri de la Niculiţel, Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos (sec. IV), pe care le-a aşezat spre închinare la Mănăstirea Cocoş din judeţul Tulcea, unde se află şi astăzi.
În anul 1975, Sfântul Sinod l-a ales Arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului şi Argeşului, cu titulatura de Piteşteanul, iar în ziua de 30 septembrie 1984, a fost ales Episcop titular al Episcopiei Râmnicului şi Argeşului de Colegiul Electoral al Bisericii Ortodoxe Române.
În şedinţa de lucru din 18-19 iunie 2009, Sfântul Sinod a hotărât ridicarea Episcopiei Râmnicului la rangul de Arhiepiscopie şi a Preasfinţitului Părinte Gherasim la rangul de Arhiepiscop al Râmnicului.
În plan administrativ-gospodăresc, Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim al Râmnicului a consolidat şi restaurat numeroase biserici din eparhie, precum şi mănăstirile Cozia, Turnu, Stănişoara, Hurezi, Bistriţa, Dintr-un Lemn, Brâncoveni, Surpatele şi schiturile Ostrov, Cornet, Iezer etc.
În ultimii ani, prin purtarea sa de grijă au fost construite Centrul cultural-religios „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul“ şi o cantină socială la sediul administrativ al Arhiepiscopiei Râmnicului.
A participat ca delegat al Bisericii Ortodoxe Române la simpozioane şi întruniri teologice în străinătate şi este autorul a numeroase articole, studii şi cărţi, dintre care menţionăm: „Războiul de independenţă în documentele Episcopiei Râmnicului şi Argeşului“ (1977), „Istoria Mănăstirii Govora“ (1995), „Istoria Mănăstirii Căldăruşani“ (1997), „Viaţa Sfântului Martir Constantin-Vodă Brâncoveanu şi a celor împreună pătimitori cu Dânsul“ (2001), „Istoria Mănăstirii Hurezi“ (2003) etc.
Dumnezeu să-l odihnească în pace şi veşnică să-i fie pomenirea!
Biroul de presă al Patriarhiei Române
Mesaj de condoleanţe al Patriarhului României
Am aflat cu multă durere în suflet de trecerea din această viaţă a Înaltpreasfinţitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, ierarh venerabil al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, arhipăstor misionar şi harnic, apărător înţelept al tradiţiei ortodoxe româneşti şi al monumentelor istorice bisericeşti.
Împreună cu ierarhii Sfântului Sinod, cu preoţii, monahii şi credincioşii îndoliatei Arhiepiscopii a Râmnicului, înălţăm în aceste zile rugăciuni pentru odihna sufletului său în lumina şi pacea Preasfintei Treimi, împreună cu vrednicii slujitori ai Bisericii lui Hristos din toate timpurile.
Veşnica lui pomenire din neam în neam!
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Vrednic slujitor, păstor şi povăţuitor al credincioşilor râmniceni
Mitropolitul Olteniei
Înţelept împlinitor al rosturilor vieţii bisericeşti în vremuri de încercări
Acest principiu de viaţă i-a fost sfătuitor în toţi anii vieţii Înaltpreasfinţitului Gherasim pe care i-a dăruit Bunul Dumnezeu Înaltpreasfinţiei Sale, principiu împodobit de cele înfăptuite, îndeosebi, în slujirea arhierească. A ştiut să cumpănească împlinirea rosturilor vieţii bisericeşti în vremuri de mari încercări pentru Biserica noastră strămoşească, în perioada de regim comunist-ateu instalat în ţara noastră.
Curăţia inimii, credinţa neclintită, smerenia nefăţarnică, demnitatea personală sădită în sufletul Înaltpreasfinţiei Sale de către părinţii care l-au născut şi crescut, învăţăturile primite în şcoala primară din acele vremuri de aur, iar mai presus de acestea, binecuvântarea lui Dumnezeu l-au ajutat să se realizeze ca persoană - model în trăirea vieţii personale şi în activitatea chiriarhală. A clădit pe temelia „celor şapte ani de acasă“ şi pe frica de Dumnezeu care i-a dat înţelepciunea, cum să cumpănească gândurile, cuvintele şi faptele potrivit voii lui Dumnezeu. Rog pe Bunul Dumnezeu să odihnească în pace sufletul Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Gherasim!
Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor
O clară prezenţă a Duhului Sfânt în lucrarea harnicului arhiereu
Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului
Arhiepiscopul Gherasim - ierarh de tradiţie, venerabil prin vârstă şi tânăr prin slujire
Cu obârşia din zona Bozioru, judeţul Buzău, a vestitelor centre isihaste conduse de Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, născut în Muntenii Buzăului de Ialomiţa, şcolit în arta meseriilor la Galaţi, apoi în cea a sfintelor nevoinţe monahale la Cernica, sub oblăduirea arhimandritului director Chesarie Păunescu, al cărui ucenic a fost; continuă studiile teologice universitare la Bucureşti, apoi conduce mai mulţi ani obştea Mănăstirii Căldăruşani. Devine toiag al bătrâneţilor venerabilului şi sfântului Episcop Chesarie al Dunării de Jos, care-l cheamă şi-l promovează, cu aprobarea Sfântului Sinod, în treapta arhieriei, cu titlul Constănţeanul, în anii 70 ai secolului trecut. Este hirotonit în Catedrala arhiepiscopală din Galaţi prin mâinile părintelui său duhovnic, Episcopul Chesarie, şi ale fraţilor de şcoală şi mănăstire, patriarhul de vie memorie Teoctist, pe atunci mitropolit al Olteniei, Episcopul Antim al Buzăului şi Episcopul-vicar Roman Ialomiţeanul.
În chip providenţial este ales de Dumnezeu şi trimis de Episcopul Chesarie să ridice din cripta de la Niculiţel moaştele Sfinţilor Mucenici Zotic, Atal, Filip şi Camasie. La Dunărea de Jos şi până la „Marea cea mare“ din eparhia de atunci, a slujit cu multă evlavie, vioiciune, hărnicie gospodărească şi bunătate părintească. Rămâne pentru noi viu în faptele sale slujitoare, în ctitoriile iniţiate sau restaurate, în disponibilitatea părintească şi frăţească şi în ne-odihna de a menţine atmosfera destinsă şi plină de voioşie, atât pentru ierarhi şi slujitori, cât şi pentru popor. Un ierarh de tradiţie, dar mereu receptiv la înnoirile echilibrate şi folositoare celor mulţi. Veşnica lui pomenire!
Arhiepiscopul Dunării de Jos
Arhiepiscop plin de zel pastoral şi cultural
Monah râvnitor, stareţ harnic şi chivernisitor, arhiereu-vicar ascultător şi întru toate binevoitor, Episcop şi Arhiepiscop plin de zel pastoral-misionar şi cultural-filantropic, Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim şi-a pus amprenta credinţei, nădejdii şi dragostei în toate locurile unde a slujit şi a lucrat spre slava lui Dumnezeu, a Bisericii Sale şi bucuria păstoriţilor.
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului