Arta de a readuce pictura la viaţă

Dincolo de formă şi culoare, se află un "chirurg" menit să reînvie chipurile sfinţilor şi aripile îngerilor din biserici. Aşa este maestrul restaurator Dan Neamu. Printre creaţiile care-l recomandă se numără Biserica Ocniţa din Râmnicu Vâlcea, Marcuţa şi Mavrogheni din Bucureşti, "Sfântul Gheorghe Nou", Mântuleasa şi Catedrala mitropolitană din Craiova.

Domnule Dan Neamu, ce presupune activitatea de restaurare a unei biserici, dincolo de refacerea propriu-zisă a picturii şi a elementelor ornamentale?

Pictura şi restaurarea unei lucrări nu încep cu prezenţa pictorului în biserică: am venit în biserică şi ne-am apucat de restaurat. Nu. Restaurarea unui monument, în funcţie de gradul de complexitate, începe cu mult timp înainte. Restaurarea presupune o pregătire, o muncă de documentare vizavi de pictorul, de arhitectul şi de tehnica abordate iniţial. Trebuie să vizionezi cât mai multe lucrări, să înţelegi stilul, maniera pictorului, pentru că nu restaurezi Rembrandt sau un Leonardo da Vinci sau un Ţuculescu. Noi restauram pictură care este de secole şi de pictori diferiţi, cu stiluri, maniere, abordări sau cromatică personalizată.

Care este partea cea mai dificilă în ce priveşte restaurarea unei lucrări?

Întotdeauna restauratorul trebuie să devină apropiatul celui a cărui operă o restaurează. Trebuie să-i înţeleagă starea de spirit, să-i înţeleagă manifestările, să înţeleagă trăirile respective, să înţeleagă de ce şi-a ales o anumită gamă cromatică. De aici, se poate spune foarte mult despre pictorul respectiv. În momentul când îi priveşti pictura, poţi

să-ţi faci o idee dacă era un pictor liniştit, dacă era un pictor echilibrat. Toate aceste lucruri se văd în ordinea pe care el o lasă în urma sa. De pildă, la Catedrala "Sfântul Dumitru", avem de-a face cu mari profesionişti occidentali, arhitectul Andre Lecomte de Nouy şi pictorii francezi Emil Menpiot şi Bories. De altfel, lucrarea este începută la sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului XX, când încă se manifestă tendinţa de pictură occidentală. Deci este un stil neobizantin explicabil, dat fiind intervalul de timp în care artiştii francezi au profesat în România. Dacă mergem în urmă şi vedem lucrările lor, observăm că sunt mai occidentale decât pictura de la Craiova, care de fapt pentru ei reprezintă ultima restaurare, după care

şi-au încetat activitatea în ţara noastră.

Restaurarea picturii sau chirurgie plastică

Când spuneţi tendinţă occidentală, vă referiţi la o îndepărtare de canoanele iconografiei bizantine?

Pictura bizantină propriu-zisă care se referă la pictura în frescă, prin tehnică, este o pictură care te îndeamnă la un anumit tip de dinamism, la un schematism. Este schematică, formală şi abstractă pictura bizantină. Pictura occidentală tinde către înfăţişarea umană. Este mai uşor de descifrat fizionomia umană, mai lesne de înţeles de privitor. Pictura bizantină este mai dificil de înţeles, dar transmite o încărcătură plină de spiritualitate. Deci nu facem confuzia între sfântul de pe perete şi personajul apropiat nouă de acasă. Este ceva care seamănă cu omul, dar este deasupra noastră. Asta reuşeşte bizantinismul. La Catedrala "Sfântul Dumitru" este un amalgam, însă mult mai reuşit decât celelalte lucrări executate anterior de pictorii francezi.

Spuneaţi că este necesar să intraţi în starea de spirit a pictorului anterior. Cum reuşiţi totuşi să o faceţi? Este dificil?

Nu este uşor, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne lamentăm. După mine, restaurarea picturii vechi, a picturii în general se aseamănă izbitor de mult cu chirurgia plastică, ca manieră de lucru şi ca efect final. Noi trebuie să redăm înfăţişarea iniţială, şi nu înfăţişarea ideală.

Pictura este, în genere, o activitate solitară. Restaurarea presupune însă lucrul în echipă. Cum împăcaţi firea solitară a artistului cu specificul impus de restaurare - conservare?

Nu mai suntem forţaţi de împrejurări să lucrăm singuri: pictorul să facă şi consolidarea bisericii, să facă şi reparaţii, să facă şi ceea ce ţine de chimie, şi ceea ce ţine de biologie. Acum, este o muncă foarte complexă, în care echipa înseamnă: biolog, chimist, arhitect, structurist, inginer constructor, tehnicieni pe fiecare profesie în parte. Ne întâlnim, luăm împreună cea mai bună decizie, vizavi de ceea ce trebuie făcut pentru biserica sau monumentul respectiv. Lucrul în echipă este esenţial, dar cu toate acestea el trebuie să păstreze o ordine clară. Fiecare trebuie să ştie de la bun început ce are de făcut, cu ce se ocupă, în aşa fel încât să nu-l deranjeze pe coleg, să nu-i tulbure inspiraţia. În echipa noastră liniştea şi armonia în lucrare sunt două lucruri esenţiale care, cred eu, că aduc reuşita.

O echipă perfectă

Cum aţi putea descrie echipa în care lucraţi de obicei?

Tinerii pe care îi coordonez sunt foarte talentaţi, absolvenţi de şcoli superioare de arte plastice. Să le menţionez numele, dacă îmi permiteţi. Este vorba despre Gabriel Giodea, Doru Guţă, Cătălin Solcanu - în ceea ce priveşte pictura - şi Aurel Stoica şi Florin Porojan, în ceea ce priveşte partea de tehnică de restaurare. Este o echipă perfectă, şi spun "perfectă" pentru că sunt mult mai talentaţi decât mine. Le lipseşte experienţa, fiind mai tineri, dar nu fac o glumă şi nu fac o propagandă, realmente sunt mai talentaţi decât mine în ceea ce priveşte pictura, pentru că ei chiar pictează. Eu, în ultimii ani, ultimii optsprezece, m-am ocupat numai de restaurare ceea ce înseamnă cu totul altceva. Eu privesc un ansamblu şi fac o integrare cromatică. Ei sunt, în primul rând, pictori şi au abordat partea de restaurare, care sunt fericit că le place.

"Lucrarea care ne recomandă"

În bogata dumneavoastră activitate aţi avut parte cu siguranţă de mai multe surprize, plăcute sau neplăcute. Povestiţi-ne despre una dintre ele.

Sunt multe, într-adevăr. De exemplu, la Catedrala mitropolitană "Sfântul Dumitru", îmi amintesc că, atunci când am intrat înăuntru, pereţii erau foarte întunecaţi, nu putea fi văzută nici măcar o singură scenă. Iniţial, nu am intuit decât şase sfinţi şi două scene. La vremea respectivă, am şi scris undeva că biserica nu are pictură, sunt mai mult ornamente, ca să constatăm că este totuşi pictată. Probleme deosebite, într-adevăr, am avut la toate trei turlele. Cutremurele ulterioare celui din 1977 şi intervenţiile de atunci au produs degradări în zonele de consolidare. S-a apelat, la vremea respectivă, la nişte tiranţi care au fost dispuşi

de-a lungul ferestrelor. S-a asigurat, astfel cilindrul turlei, dar, din cauza rigidităţii tiranţilor, la baza superioară şi inferioară a acestor tiranţi s-au produs rupturi şi desprinderi. Prin metodele specifice s-a făcut integrarea respectându-se timpii de aşteptare pentru fiecare operaţiune în parte. Una peste alta, Catedrala "Sfântul Dumitru" este lucrarea care ne recomandă.