La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Artă plastică cu icoane şi flori, în expoziţie la Mediaş
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, în locaţia asociaţiilor "Filantropia Buna Vestire" şi "Muntele Athos-Schitul Prodromu" Mediaş, la iniţiativa părintelui Gâdea Gr. Doru şi a membrilor celor două asociaţii, a avut loc, în 12 februarie, o nouă manifestare cultural-duhovnicească, ce a reunit, în cadrul unei expoziţii de pictură, lucrări ale artistelor plastice Elena Zouain şi Aurelia Hadăr. O parte a membrilor Corului mitropolitan din Sibiu au creat o atmosferă cu o suită de lucrări religioase în cadrul unui scurt concert muzical - religios, sub bagheta dirijorului Ovidiu Moldovan, conform celor precizate de pr. Gâdea Gr. Doru.
Lucrările expuse reprezintă două tematici diferite, icoane şi flori. La vernisaj au participat şi artişti plastici din Mediaş, alături de un public larg, iubitor de artă şi mai ales de icoană ortodoxă. Un fapt deosebit a fost întâlnirea credincioşilor medieşeni cu metaloplastia sau "ferecătura" icoanelor şi cu autoarea Aurelia Hadăr, care a explicat pe scurt modul de execuţie a acestor ferecături. Părintele Gâdea Gr. Doru a subliniat, în prezentarea sa, "îngemănarea fericită a celor două teme înconjurate de cântec religios şi faptul inedit de a-l întâlni pe bunul Dumnezeu şi pe Maica Domnului faţă către faţă, prin intermediul icoanei şi a florilor, ca daruri ale lucrării Duhului Sfânt prin talentul materializat în lucrările expuse". În continuare, Sarlea Ioan, artist plastic al locului, a subliniat valoarea lucrărilor şi a celor două personalităţi ale penelului sibian. Expoziţia va fi deschisă publicului şi credincioşilor medieşeni vreme de patru săptămâni, vizitatorii având posibilitatea de a achiziţiona o mare parte dintre lucrări, după cum a menţionat pr. Gâdea Gr. Doru. (O.R.)