După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
ASCOR Craiova, gata de colindat
În Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români (ASCOR), filiala Craiova, au început pregătirile pentru colindat. Aproximativ 15 membri participă în fiecare duminică seara la repetiţiile desfăşurate în sediul din strada Matei Basarab. A devenit deja o tradiţie ca, în fiecare an, cu câteva zile înainte de sărbătoarea Naşterii Domnului, tinerii ascorişti să colinde preoţii lor duhovnici din Craiova, profesori de la Facultatea de Teologie şi foşti ascorişti. Printre gazdele membrilor ASCOR s-ar putea număra Şcoala specială "Sfânta Mina", Centrul de bătrâni nr. 9 din Cartierul Craioviţa Nouă, secţiile de Pediatrie şi Onco-pediatrie din cadrul Spitalului municipal nr. 1 sau diverse instituţii de binefacere din Craiova.
(Marinela Porneală)



.jpg)
