În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
ASCOR Ploieşti a strâns daruri pentru copiii de la Valea Plopului
În cadrul campaniei "Dăruieşte de Crăciun pentru copiii de la Valea Plopului", ASCOR Ploieşti a organizat vineri, 10 decembrie, o nouă acţiune social-filantropică. "Cu toate că milostenia ar trebui să fie o stare permanentă a omului, în preajma Crăciunului inimile sunt cu precădere deschise înspre alinarea nevoilor celorlalţi. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi prin amabilitatea conducerii hypermarketului Real Ploieşti, ASCOR Ploieşti a continuat promovarea campaniei "Dăruieşte de Crăciun pentru copiii de la Valea Plopului", de data aceasta pe fundal de colinde. Mai precis, însoţiţi de părintele îndrumător, părintele Anton, şi plini de voie bună, am vestit Naşterea lui Hristos celor prezenţi la cumpărături, aducându-le aminte totodată cât de important este să aduci bucurie pe chipurile unor copii aflaţi în situaţii dificile. Am cântat colinde, ne-am bucurat şi nădăjduim că am adus bucurie şi în sufletele oamenilor. Fiecare a contribuit cu bani sau chiar şi cu produse din propriul coş, şi astfel oamenii au uitat de criza economică şi au luat parte, după putinţă, la bucuria de a dărui", ne-a declarat Petronela-Alina Stan, membră în cadrul ASCOR Ploieşti.