Tradiția străveche a colindatului, prin care se vestește Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, continuă și anul acesta pe Colina Bucuriei. Primele cete de colindători au sosit la Reședința Patriarhală din
Aşezământ Social la Izvoarele, Alba
Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a binecuvântat, vineri, 13 iunie, Aşezământul Social „Sfântul Prooroc Daniel“ din Izvoarele, judeţul Alba. Aşezământul a fost înfiinţat în 2012 şi funcţionează în cadrul reţelei social-filantropice a Arhiepiscopiei Alba Iuliei, cu un serviciu socio-medical de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice. De serviciile acestuia beneficiază 40 de persoane nevoiaşe, cu vârste între 70 şi 94 de ani din comuna Livezile, care are în componenţă patru sate: Izvoarele, Vălişoara, Poiana Aiudului şi Livezile. Aşezământul s-a înfiinţat din iniţiativa Parohiei Izvoarele. „Le oferim zilnic beneficiarilor noştri o masă caldă, ajutor în gospodărie şi asistenţă medicală ori de câte ori au nevoie“, a precizat părintele Virgil Filimon, coordonatorul acestui aşezământ, conform unui comunicat transmis de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. Aşezământul funcţionează printr-un parteneriat încheiat între Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia - Filiala Izvoarele, Primăria comunei Livezile, Consiliul Judeţean Alba, prin Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba, şi Parohia Izvoarele.






.jpg)
