Astăzi ne pomenim strămoşii

Sâmbăta Moşilor de toamnă este o zi specială în care Biserica noastră îi pomeneşte pe toţi cei adormiţi întru Domnul. În sfintele lăcaşuri, slujitorii se roagă alături de cei vii, care aduc pentru adormiţii din neamul lor şi jertfele văzute: coliva, colacul, vinul, lumânările şi tămâia, împreună cu jertfa duhovnicească a rugăciunii. Străduindu-se să se roage în particular şi în biserică pentru cei care au fost luaţi din viaţa pământească, credincioşii împlinesc cântarea-rugăciune "Veşnica pomenire".

Comuniunea noastră cu cei adormiţi se realizează prin slujbele de pomenire ale Bisericii şi în special prin Sfânta Liturghie. Biserica noastră a dedicat ca zi de rugăciune pentru adormiţi sâmbăta, dar sunt rânduite şi zilele speciale de Pomenirea morţilor, în popor numite "ale moşilor". Prin acestea activăm la nivelul vieţii Bisericii o realitate teologică fundamentală - pomenirea -, ca act de viaţă în care se realizează o foarte concretă comuniune între credincioşii rugători şi cei care au trecut din viaţa aceasta. Prin pomenirea celor adormiţi, prin rugăciunea stăruitoare către Dumnezeu de a-i înveşnici şi odihni în slava Împărăţiei cereşti, mărturisim că moartea este doar un prag, o trecere spre deplinătatea vieţii. La nivelul personal al fiecăruia, dar şi comunitar-bisericesc, putem să fim în comuniune şi părtăşie cu cei care au adormit. Această comuniune cu cei adormiţi se realizează prin slujbele de pomenire ale Bisericii şi în special prin Sfânta Liturghie. "Cel mai important lucru pentru cei adormiţi este să-i pomenim la Dumnezeiasca Liturghie. Toate celelalte, parastasele, milosteniile sau lucrurile împărţite, nu fac altceva decât să însoţească această pomenire", ne-a spus părintele profesor Silviu Tudose, asistent în cadrul Catedrei de teologie practică de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul" din Bucureşti.

Jertfele materiale însoţesc rugăciunea pentru cei adormiţi

Iubirea şi grija faţă de cei adormiţi se manifestă în poporul binecredincios prin jertfele pe care acesta le aduce la biserică: lumânarea, coliva, vinul, tămâia, colacul. Aceste elemente, care însoţesc rugăciunea, au o semnificaţie profundă, care depăşeşte cu mult aspectul lor material. Cei care nu înţeleg viaţa Bisericii privesc aceste lucruri smerite cu desconsiderare, plasându-le doar în spaţiul tradiţiei şi arhaicului, ca manifestări rurale, învechite. Aceste elemente sunt însă parte din viaţa Bisericii pentru că au o funcţionalitate foarte specială. Coliva, colacul, lumânarea, însoţite de rugăciune, fac parte din cadrul legăturii credinciosului cu Dumnezeu. Ele activează în Biserică legătura cu Dumnezeu şi cu sufletele celor adormiţi.

Lumânarea este lumina faptelor bune

Despre semnificaţia acestor elemente ne-a vorbit părintele profesor Silviu Tudose. "Lumânarea, care stă la căpătâiul celui care se află pe patul de moarte şi îl însoţeşte apoi până la mormânt şi care este mereu aprinsă atunci când se fac slujbele de pomenire, este imaginea faptelor bune cu care acesta Îl va întâmpina pe Hristos Domnul la Judecată. Lumina ei, ca şi cea a candelei, îi luminează calea spre veşnicie, aşa cum Hristos Însuşi, Lumina lumii, îi luminează pe toţi cei care locuiesc în întuneric. Candela şi lumânările sunt nelipsite de la mormintele creştinilor."

Coliva şi vinul sunt nelipsite de la slujbele de pomenire

Coliva este făcută din grâu fiert, îndulcit cu zahăr şi miere, în care se pun diferite aromate. "Coliva simbolizează trupul omenesc, mai exact trupul celui adormit. Aşa cum boabele de grâu nu pot încolţi şi rodi dacă nu putrezesc, nici trupul omului, dacă nu moare şi nu este îngropat, nu poate învia. Coliva este o expresie naturală a credinţei în înviere. Dulciurile şi aromatele care intră în compoziţia colivei sunt simbol al virtuţilor cu care sunt împodobiţi sfinţii, pe care le-a avut în parte şi cel răposat. Sunt, de asemenea, chip al dulceţii vieţii celei veşnice, pe care ne rugăm să o dobândească cel răposat", ne-a spus pr. asist. Silviu Tudose. Vinul însoţeşte întotdeauna coliva. Culoarea lui roşie arată viaţa jertfelnică la care este chemat orice creştin pentru a primi cununa Împărăţiei. Vinul este, în acelaşi timp, element euharistic. În Sfânta Liturghie, vinul se transformă în Sângele Domnului Iisus Hristos şi se dă credincioşilor "spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci". Preotul stropeşte în chipul crucii coliva cu vin, arătând dorinţa ca sufletul celui adormit să se împărtăşească deplin de Hristos Domnul în Împărăţia cerurilor.

Tămâia arată rugăciunea şi jertfa curată

"Tămâia este arsă din belşug atât la locul de priveghi, cât şi în timpul slujbei înmormântării. Fumul şi buna mireasmă rezultate în urma arderii tămâiei creează o atmosferă de sfinţenie şi prielnică rugăciunii. Nu există slujbă din cultul divin public ortodox la care să nu se ardă tămâie. Este folosită cu precădere la slujbele pentru cei adormiţi, nu numai până la îngropare, ci şi după aceea, de fiecare dată când se fac pomeniri sau când cineva merge la mormântul rudelor şi prietenilor, pe care-l tămâiază cu mult drag şi evlavie. Fiind un element esenţial, tămâia devine astfel o expresie a credinţei în viaţa viitoare", ne-a explicat părintele Silviu Tudose. Tămâia este buna mireasmă duhovnicească a rugăciunii şi a faptelor iubirii care se înalţă la tronul lui Dumnezeu pentru pomenirea celor adormiţi şi pentru iertarea păcatelor lor. Tămâia şi lumânarea sunt cele mai frecvente jertfe pe care credincioşii le aduc la biserică şi arată prin simplitatea şi curăţia lor că lui Dumnezeu trebuie să-i fie aduse cele mai curate gânduri şi fapte bune neamestecate de rele. Ştiind că măsura omului nu poate fi deplină, ne rugăm lui Dumnezeu să curăţească prin Duhul Sfânt pe noi şi darurile noastre.

Sunt trei Sâmbete ale Moşilor în anul bisericesc

În Biserica Ortodoxă Română există trei sâmbete denumite "ale moşilor". Sâmbăta Moşilor de iarnă precede Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi sau a lăsatului sec de carne. Sâmbăta Moşilor de vară este înaintea Duminicii Pogorârii Duhului Sfânt, iar Sâmbăta Moşilor de toamnă este legată de sărbătoarea Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, fiind în prima sâmbătă a lunii noiembrie. "Toate aceste sâmbete sunt numite "ale moşilor" deoarece prin cuvântul "moş" sunt denumiţi înaintaşii dintr-un neam. "Din moşi-strămoşi" este o expresie care arată vechimea necunoscută a unui lucru", a arătat pr. asist. Silviu Tudose.

Pomenirea celor adormiţi se face cu Sfânta Liturghiei şi cu parastas

"Pomenirea celor adormiţi la Sfânta Liturghie este cel mai important lucru pe care îl facem pentru ei. Fiind pomeniţi la proscomidie, scoţându-se o miridă pentru fiecare, apoi la ectenia specială, din dinaintea Heruvicului, sufletele lor dobândesc mare mângâiere. Dacă cei care fac pomenirea se şi împărtăşesc la Liturghia respectivă, comuniunea cu cei adormiţi este cât se poate de deplină. Aceasta deoarece, după credinţa noastră, mărturisim că cei morţi participă în mod nevăzut la Sfânta Liturghie. De altfel, însăşi etimologia cuvântului parastas ne îndeamnă să ne pregătim pentru Sfânta Împărtăşanie pe care să o primim la Sfânta Liturghie la care sunt pomeniţi cei dragi ai noştri. Prin primirea nemuritoarelor Daruri, îi ajutăm să primească nemurirea, în Împărăţia cerurilor. La parastas, pe lângă pomenirea la Sfânta Liturghie, coliva, colacii şi vinul aduse la biserică, cu care se merge la cimitir, creştinii aduc diferite daruri de mâncare şi băutură, uneori şi haine, pe care le împart apoi în special oamenilor nevoiaşi, în numele celor adormiţi sau spre pomenirea lor. Se organizează agape, de obicei în casa unde a trăit cel răposat, la care e bine să fie chemaţi îndeosebi cei nevoiaşi, nu numai rudele şi prietenii", ne-a spus părintele Silviu Tudose.