După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Atelier de creaţie dedicat cinstirii Sfintei Cruci la Răcăşdia
Duminică, 23 martie, în incinta bisericii „Adormirea Maicii Domnului“ din Parohia Răcăşdia, Protopopiatul Moldova Nouă, a avut loc un atelier de creaţie cu tema „Sfânta Cruce şi rolul ei în iconomia mântuirii neamului omenesc“. La atelier au luat parte tinerii parohiei, membri în proiectul „Hristos împărtăşit copiilor“, derulat în parteneriat cu Patriarhia Română şi Episcopia Caransebeşului. Atelierul a cuprins mai multe secţiuni: desen, pictură, creaţie, poezie, cântare religioasă, şi s-a încheiat cu susţinerea unor referate realizate de participanţi şi dedicate rolului mântuitor al Crucii, prefigurării Crucii în Vechiul Testament şi Crucea ca armă de biruinţă în Legea Nouă. Cu privire la acest eveniment, părintele paroh Gheorghe Ţibuleac a precizat: „Lucrările realizate în atelierul nostru de creaţie pot spuce că arată implicarea copiilor în cadrul Bisericii, dar şi modul lor de exprimare şi înţelegere a rolului pe care Sfânta Cruce îl are în istoria mântuirii neamului omenesc şi în viaţa fiecăruia dintre ei. Crucea este simbolul iubirii cereşti; ea arată Sfânta Treime, prin care ne îmbrăcăm cu putere dumnezeiască. Privind la Crucea Domnului Hristos, omul se vede aşa cum este, îşi vede posibilităţile creştineşti de a trăi fericit, prin răbdare, curăţie, post şi rugăciune. Semnul Sfintei Cruci semnifică tocmai iubirea noastră faţă de Sfânta Treime şi mărturisirea jertfei Mântuitorului Iisus Hristos. Prin Cruce s-a realizat mântuirea noastră“. Lucrările realizate în cadrul evenimentului vor fi expuse în pronaosul bisericii parohiale până în ziua Bunei Vestiri spre a fi apreciate de enoriaşii participanţi la sfintele slujbe. (Pr. Valentin Popovici, Darius Herea)



.jpg)
