În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Au fost aleşi bursierii Centrului „Cuvioasa Parascheva“ din Buzău
Centrul cultural-filantropic „Cuvioasa Parascheva“ din Buzău continuă şi anul acesta programul de acordare a burselor de studiu pentru elevii de liceu din judeţ cu rezultate bune la învăţătură, dar cu posibilităţi materiale reduse. În luna februarie a fost lansat un apel către majoritatea liceelor din judeţul Buzău, iar elevii care au dorit să beneficieze de acest program educativ au întocmit portofolii cu rezultatele la învăţătură, recomandări de la profesori, activităţile extraşcolare la care au participat, precum şi alte documente. În Postul Sfintelor Paşti s-a reunit comisia de evaluare a dosarelor înaintate de elevi, formată din profesori de la mai multe licee din Buzău şi reprezentanţii Centrului cultural-filantropic „Cuvioasa Parascheva“. În urma evaluării au fost aleşi 25 de liceeni care vor primi anul acesta, lunar, o bursă de studiu în valoare de 300 de lei. Aceştia sunt: Amalia Mititelu, Irina Barbu, Cătălina Radu Maria de la Liceul de Artă „Margareta Sterian“ din Buzău; Andreea-Alexandra Anghel, Andra Mihaela Luntaru, Ginel Guiu, Livia Aurelia Agapie, Andrei Alexandru Iordache, Liviu Şerban, de la Colegiul Naţional „B. P. Hasdeu“; Gabriela Cociu Anca, Neculăiasa-Pavel, de la Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare“ din Râmnicu Sărat; Alina Rusu, Elena Alexandra Nedelcu, Alina-Mădălina Drăgulin, Maria Alexandra Tînjală; Iuliana Acu, Denisa Maria Porcean, Teodora Denisa Bădulescu, de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ din Buzău; Alexandru Ştefan Drăgoi de la Colegiul Economic Buzău; Valentina Popa de la Liceul Teoretic „N. Iorga“ din Nehoiu; Tatiana Silvia Dinu de la Liceul Teoretic Pogoanele; Ionuţ Robert Baciu de la Colegiul Naţional „Al. Vlahuţă“ din Râmnicu Sărat, Constantin Cornel Stănescu de la Colegiul Tehnic Buzău; Bianca Elena Stoica şi Marilena Ramona Buturugă, studente la Universitatea Bucureşti. Beneficiarii sunt rugaţi să trimită prin fax, la numărul 023/871.00.65, la Seminarul Teologic Ortodox din Buzău, numărul de cont în lei, pe care şi-l vor deschide la Raiffeisen Bank cât mai curând posibil. Cei care beneficiază de acest program pentru al doilea an consecutiv nu mai trebuie să-şi deschidă un cont nou. (M. Nedelcu)