După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Au început înscrierile la cursul gratuit „Jean Monnet“
Centrul de Studii Europene (CSE) al Universităţii ,,Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi organizează în perioada 28 februarie-11 martie 2011 înscrieri pentru cursul facultativ ,,Jean Monnet" - Integrare economică europeană. Potrivit organizatorilor, cursurile sunt gratuite, iar la final participanţii vor primi un certificat ,,Jean Monnet" eliberat de către Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza" şi Centrul de Studii Europene (CSE) din Iaşi. Cursurile se vor desfăşura modular, în semestrul al II-lea al acestui an universitar, conform unui orar afişat pe site-ul www. cse.uaic.ro. Înscrierile se vor face la sediul Centrului de Studii Europene, iar dosarul va conţine un formular completat, disponibil pe acelaşi site, la care se va anexa o copie după certificatul de naştere. Programul European "Jean Monnet" are drept scop dezvoltarea învăţământului şi cercetării academice în domeniul integrării europene.



.jpg)
