Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
„Betleemul a deschis Edenul“
În perioada 18-22 decembrie, grupul coral "Credo" al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord va susţine, cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord,
în mai multe oraşe din Suedia, concertul de colinde româneşti "Betleemul a deschis Edenul". Primul concert de colinde va fi susţinut astăzi, în biserica din localitatea Hillerstorp (Kyrkans Hus, Järnvägsgatan 3), iar de la ora 18:30, grupul coral va concerta în biserica centrală (Brahegatan 40) a Parohiei ortodoxe române din oraşul Jönköping. Duminică, 19 decembrie, grupul coral "Credo" va da răspunsurile la Sfânta Liturghie şi va susţine concertul de colinde în biserica Parohiei ortodoxe române din oraşul Göteborg (Sannaplan 3). Marţi, 21 decembrie, începând cu ora 18:00, grupul coral "Credo" va susţine concertul "Betleemul a deschis Edenul" în biserica Parohiei ortodoxe române din Stockholm-Solna (Storgatan 27), iar miercuri, 22 decembrie, de la ora 18:00, va concerta în biserica Parohiei ortodoxe române din oraşul Uppsala (Gottsunda Kyrka - Centrum).



.jpg)
