După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
„Bicentenar - Mitropolit Andrei Şaguna“
Mâine, la ora 10:00, PF Părinte Patriarh Daniel va participa la sesiunea ştiinţifică „Bicentenar - Mitropolit Andrei Şaguna“, care va avea loc în Aula Academiei Române, informează Biroul de Presă al Patriarhiei.
La această sesiune ştiinţifică, organizată de Academia Română, vor susţine comunicări Înalt Preasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului (Mitropolitul Andrei Şaguna: O viaţă de sfinţenie), acad. Alexandru Surdu (Andrei Şaguna şi idealul unităţii românilor de pretutindeni), pr. prof. dr. Mircea Păcurariu (Andrei Şaguna în istoria Bisericii din Ardeal), pr. prof. univ. dr. Ştefan Buchiu (Personalitatea polivalentă a Mitropolitului Andrei Şaguna), prof. univ. dr. Nicolae Edroiu (Andrei Şaguna în istoriografia bisericească), conf. univ. dr. Paul Brusanowski (Andrei Şaguna - organizator şi legiuitor al Bisericii).



.jpg)
