În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Bilanţ şi colinde la Universitatea „Dunărea de Jos“
Senatul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi a organizat la 16 decembrie o şedinţă festivă, în cadrul căreia s-a analizat activitatea ştiinţifică din anul calendaristic ce se încheie, reunirea bucurându-se de prezenţa şi binecuvântarea IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Deschiderea întrunirii s-a făcut în spiritul perioadei pe care o traversăm, printr-un concert de colinde oferit de corul Seminarului Teologic "Sfântul Apostol Andrei" din Galaţi. Mulţumind pentru acest dar, dl. prof. ing. dr. Viorel Mânzu, rectorul Universităţii, a arătat colegilor senatori bucuria pricinuită de această prezenţă proaspătă şi dătătoare de armonii.
În cuvântul său, IPS Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos a subliniat necesitatea continuării conlucrării dintre Arhiepiscopie şi Universitate, spre mai-binele spiritual al întregii zone a Dunării de Jos. Înalt Preasfinţia Sa a arătat rolul misionar şi cultural pe care şi-l asumă în chip onorant înaltul for academic de la Galaţi, care a acordat titlul de Doctor Honoris Causa Sanctităţii Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, şi fericitului întru pomenire patriarh Teoctist (octombrie 2000) şi din care face parte, încă din 30 noiembrie 2003, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, ca Senator de Onoare. Din aceste motive, prezenţa Teologiei între domeniile de studiu şi specializările de la Universitatea "Dunărea de Jos" este atât de firească şi întregeşte peisajul disciplinelor umaniste şi tehnice, prin armonia, pacea şi bucuria studiului Scripturii şi operelor Sfinţilor Părinţi şi prin aplicarea conţinutului şi mesajului învăţămintelor primite de studenţi, adeseori salutar, la problemele spirituale ale omului contemporan. Toţi membrii Senatului şi invitaţii participanţi la întrunirea festivă au primit daruri din partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos. (Pr. Lucian Petroaia)