„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Binecuvântarea bisericii Penitenciarului din Aiud
La Penitenciarul din Aiud, judeţul Alba, a avut loc slujba de binecuvântare a bisericii care deserveşte persoanele aflate în detenţie în această unitate. Slujba a fost săvârşită de Înaltpresfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, şi de Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei.
Ierarhii au binecuvântat biserica şi lucrările de reparaţii, apoi a avut loc Sfânta Liturghie oficiată de IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Laurenţiu, alături de IPS Arhiepiscop Irineu şi un sobor de preoţi şi diaconi.
Piatra de temelie a bisericii Penitenciarului din Aiud a fost pusă în data de 25 martie 1995 de către Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, episcopul Alba Iuliei din acea perioadă, pe locul fostei infirmerii a unităţii.
Locul ales avea o simbolistică deosebită, deoarece în timpul domniei împărătesei Mariei Tereza, acolo s-au vărsat lacrimi şi sânge de iobag român. Astfel, dintr-un loc al durerii şi al suferinţei, peste timp, acel loc s-a transfigurat, devenind un loc al luminii, al speranţei şi al Învierii.
Lucrările de construcţie au durat un an şi jumătate, iar în prezent poate fi considerat cel mai frumos locaş de închinare din întregul sistem penitenciar românesc. El a fost construit în întregime de deţinuţi, iar pictura a fost realizată sub coordonarea unui pictor din afara instituţiei, ajutat şi de doi deţinuţi pictori, detaşaţi special din alte închisori.
Biserica a fost sfinţită în data de 20 octombrie 1996 de către vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu, care a fost închis în această unitate între anii 1953-1957, împreună cu Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei şi cu Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie Snagoveanul, alături de un important sobor de preoţi.
La 18 ani după acest moment de referinţă, în data de 25 octombrie 2014 au fost binecuvântate lucrările de reparaţii exterioare ale bisericii (zugrăveli exterioare, vopsirea lemnăriei, refacerea picturii exterioare şi a treptelor de acces în sfântul locaş, automatizarea clopotelor şi ridicarea unei troiţe), realizate sub coordonarea preotului capelan Liviu Tarcău. Administraţia Naţională a Penitenciarelor acordă o importanţă deosebită respectării şi garantării dreptului fundamental la libertatea de gândire, de conştiinţă şi credinţă religioasă a persoanelor private de libertate, astfel că reprezentanţi ai acestei instituţii au participat la eveniment. (Nicolae Aloman)